Breaking news

România va încasa 260 milioane euro de la Comisia Europeană care a deblocat Programul Operațional Regional

Vești bune de la Bruxelles la început de săptămână. Comisia Europeană a decis să deblocheze Programul Operațional Regional și să efectueze astfel plăți în contul României în cuantum de circa 260 milioane euro.

fonduri europene pos druMinisterul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a primit informarea oficială de la Comisa Europeană, luni seară că  plățile pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 se reiau pentru patru din cele cinci axe presuspendate anul trecut. Este vorba de axele 1, 3, 4 și 5.

Rezultatele unei astfel de decizii se vor resimți în perioada imediat următoare.  Urmare a acestei decizii, Comisia Europeană va rambursa României fonduri în valoare de circa 260 milioane Euro, aferente plăților efectuate de statul român pentru beneficiarii POR.

Pe perioada suspendării, statul român și-a îndeplinit obligația achitării sumelor către beneficiarii proiectelor POR, aceștia neavând de suferit în implementarea proiectelor.

Decizia de deblocare a programului a fost luată ca urmare a aplicării, la nivelul MDRAP și a altor instituții românești, a măsurilor de ajustare a sistemului de management al programului.

Astfel de măsuri identificate de Comisie în scrisoarea din 25.10.2012, și îndeplinite de MDRAP de la data scrisorii până în prezent, se referă la:

–         înființarea, în cadrul AM-POR și a Organismelor Intermediare, a unor compartimente specializate pentru verificarea achizițiilor publice și a conflictului de interese;

–         analiza modului în care Organismele Intermediare își îndeplinesc atribuțiile de verificare a achizițiilor publice;

Noul audit aplicat programului după implementarea măsurilor a relevat faptul ca sistemul de management și control al POR funcționează și are nevoie de îmbunătățiri minore. În plus, AM-POR a acceptat corecția forfetară de 10%  impusă pentru achizițiile publice lansate înainte de 1 octombrie 2011, în cadrul axelor prioritare 1, 3 si 5, în acest sens, fiind adoptata HG nr. 1160/2012.

Pe lângă aceste măsuri specifice POR, CE mai identificase faptul că sistemul de verificare ex-ante a conflictului de interese din partea UCVAP nu este adecvat, solicitând autorităților române rezolvarea acestei probleme. În acest sens, a fost modificată HG nr. 925/2006, prin care au fost întărite atribuțiile UCVAP.

Măsura presuspendării Programului Operațional Regional a fost dispusă de către serviciile Comisiei Europene în data de 25.10.2012.

Motivul presuspendării a constat în faptul că verificările Autorității de Management nu au fost suficient de riguroase, astfel încât să poată detecta abaterile de la prevederile legislației în achizițiilor publice întâlnite în atribuirea contractelor încheiate în cadrul contractelor de finanțare POR.

>