Breaking news

România va asiugura asistență consulară canadienilor aflați în Siria

Canadienii care vor ajunge în Siria, vor fi reprezentați la nivel de ambasadă de către oficialii români, în baza unui memorandum semnat între România și Canada.

romania - canada - siriaRomânia şi Canada au semnat pe 9 decembrie, Memorandumul de Înțelegere privind asigurarea reprezentării de către România, la nivel consular, a intereselor statului și cetățenilor canadieni pe teritoriul Republicii Arabe Siriene.

La data de 9 decembrie 2014, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere româno-canadian privind asigurarea de către România a reprezentării la nivel consular a intereselor statului și cetățenilor canadieni pe teritoriul Republicii Arabe Siriene. În baza acestui acord, România își asumă și exercită, prin intermediul Ambasadei României la Damasc, protecția consulară a cetățenilor canadieni aflați pe teritoriul statului sirian, precum și a intereselor Canadei în același spațiu. Ministerul Afacerilor Externe salută încheierea acordului, care reflectă stadiul de excelență atins în prezent de relaţiile bilaterale şi contribuie la dezvoltarea cooperării româno-canadiene, fundamentate pe încredere, respect, valori comune și pe principiile unui solid parteneriat”, se arată în comunicatul de presă al MAE, remis exclusivNEWS.ro.

Acorduri similare au mai fost încheiate anterior cu Franța, Republica Moldova și Australia, ţări care, asemenea Canadei, nu au actualmente reprezentanțe diplomatice active cu sediul în Siria.

>