Breaking news

România sprijină financiar Haiti

ajutor haitiRomânia va trimite către Haiti, ţară afectată de un puternic seism săptămâna trecută, un ajutor umanitar în valoare de aproximativ 50.000 euro.

Trimiterea acestui ajutor a fost decisă astăzi, în cadrul unei şedinţe a Guvernului.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean,  a precizat că suma de 50.000 euro va fi acordată din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2010, prin intermediul Programului Alimentar Mondial.

“România se alătură astfel efortului comunităţii internaţionale de a sprijini Republica Haiti, stat grav afectat de cutremurul din 12 ianuarie, răspunzând apelului pentru asistenţă imediată făcut de Organizaţia Naţiunilor Unite la 15 ianuarie”, a spus Ioana Muntean.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, ţara noastră contribuie şi la eforturile întreprinse la nivel comunitar pentru a răspunde crizei umanitare din Haiti.

Comisia Europeană va aloca suma de 30 de milioane de euro pentru Haiti, plus 100 de milioane de euro destinate refacerii infrastructurilor guvernamentale. Alte 200 milioane euro  vor fi alocate din bugetul comunitar pentru reconstrucţia şi dezvoltarea ţării.

Cutremurul din data de 12 ianuarie din Haiti a avut magnitudinea de 7 garde pe scara Richter şi s-a soldat cu 75.000 de morţi şi 250.000 de răniţi.

Organizaţia Naţiunilor Unite(ONU) susţine că acest cutremur este cel mai mare dezastru cu care s-a confruntat Organizaţia în istoria sa. “Nu ne-am confruntat niciodată cu un asemenea dezastru în istoria ONU. Nu seamănă cu nici un alt seism“, a declarat purtătoarea de cuvânt a OCHA(Office for the Coordination of Humanitarian Affairs), Elisabeth Byrs.

>