Breaking news

România paralizată de greva generală în 25 mai

Sindicaliștii sunt nemulțumțiți de negocierile derulate la Palatul Cotroceni și anunță ample manifestări de protest care vor paraliza activitatea în România.

9928Liderii de sindicat anunță pichetarea Guvernului și Președenției din 12 mai până în 19 mai, iar din 25 mai declanșează greva generală, conform Mediafax. Sursele citate au precizat că acţiunile de protest ale confederaţiilor sindicale au fost stabilite de principiu, acestea urmând să fie finalizate după consultarea cu liderii din teritoriu şi în funcţie de rezultatele întâlnirii de marţi, de la Palatul Parlamentului, a structurii de criză.

Preşedintele “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, duminică, după discuţiile de la Palatul Cotroceni, că în cadrul întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu s-a decis crearea unei structuri de criză din care să facă parte sindicatele, patronatele, reprezentanţi ai Guvernului şi ai partidelor politice, rolul structurii fiind de a analiza măsurile propuse pentru reducerea cheltuielilor bugetare, dar şi soluţiile alternative.

Liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că o decizie finală privind acţiunile de protest va fi luată după ce vor avea acces la întregul set de măsuri convenit cu FMI. Costin a spus că ar trebui să primească în cursul zilei de luni toate datele şi cifrele convenite între Guvern şi FMI şi că în funcţie de acest lucru ar putea fi stabilite noi acţiuni de protest.

Liderii celor cinci confederaţii sindicale au constituit, vineri, un comitet de criză, în urma măsurilor anunţate de preşedintele Traian Băsescu după negocierile cu delegaţia FMI şi şi-au retras reprezentanţii sindicali din toate organismele tripartite, ca o primă formă de protest. Aceştia anunţau că vor decide luni calendarul protestelor, care va cuprinde mitinguri şi greve generale.

>