Breaking news

România a ratat accederea în Grupa I a Cupei Davis. Tricolorii au fost învinşi cu 3-2 de Polonia

Eşec lamentabil al tricolorilor în Cupa Davis pe teren propriu. România a ratat calificarea în prima Grupă Mondială a Cupei Davis după ce duminică a pierdut cu 2-3, partida cu Polonia disputată în Sala Polivalentă din Cluj Napoca.

Marius Copil şi Adrian Ungur au fost învinşi duminică, în ultimele meciuri de simplu ale partidei dintre România şi Polonia.

Marius Copil a fost învins de Hubert Hurkacz, în două seturi, scor 3-6, 4-6. Adrian Ungur, după ce sâmbătă a cedat şi el în faţa lui Hurkacz, scor 6-7(3-7), 5-7, a pierdut duminică şi al doilea meci de simplu, scor 3-6, 2-6 cu polonezul Kamil Majchrzak.

Astfel că România ratează promovarea în Grupa I a zonei Europa-Africa a Cupei Davis.

Rezultate obţinute de România în duelul cu Polonia:

Marius Copil – Kamil Majchrzak – 6-2, 6-4

Hubert Hurkacz -Adrian Ungur – 7-6(7-3), 7-5

Horia Tecău/Florin Mergea – Lukasz Kubot/Marcin Matkowski cu 7-5, 4-6, 6-3

Hubert Hurkacz – Marius Copil – 6-3, 6-4

Kamil Majchrzak – Adrian Ungur – 6-3, 6-2.

>