Breaking news

România a depăşit azi, cifra de 12.000 de persoane infectate cu coronavirus

loading...

Ministerul Sănătăţii a comunicat azi, 262 noi cazuri de infectare cu coronavirus, astfel că România depăşeşte pragul de 12.000 de cazuri de îmbolnăvire.

Până astăzi, 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.240 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 695 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea și Călărași, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 262 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 221 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.053 de  persoane. Alte 22.229 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 175.374 teste.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.244 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.383.614 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.206 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 și până la acest moment, 88 de cetățeni români aflați în  străinătate, au decedat.

loading...