Breaking news

Rodica Mandache, luată la întrebări de Denise Rifai, la Kanal D

Rodica Mandache, una dintre cele mai îndrăgite și longevive artiste de pe scena teatrului și filmului românesc, este invitata ediției de dumincă a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora 23:00, la Kanal D.

Actriță de teatru, film și televiziune, Rodica Mandache s-a născut la Iași, iar vocea specială și talentul manifestate în rolurile interpretate, în cei peste 60 de ani de carieră, au transformat-o într-una dintre cele admirate și respectate actrițe din România.

             Rodica Mandache este în continuare activă în carieră, la cei 81 de ani ai săi, iar vitalitatea și energia de care dă dovadă acaparează și acum publicul român.

Telespectatorii vor avea ocazia să afle chiar de la îndragita artistă lucruri încă neștiute despre viața sa personală.

            „De ce credeați că nu sunteți o actriță iubită?”, „Este pisiceala marca dumneavoastră <înregistrată>?”,  „Ați regretat că ați furat logodnicul altei femei?”, „De ce nu ați mai putut să vă căsătoriți niciodată?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care marea actriță a teatrului și fimului românesc, Rodica Mandache, va trebui să răspundă duminică, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la Kanal D.