Breaking news

Revelion Kanal D – Râzi cu lacrimi și fă-ți plinul de bună dispoziție pentru anul ce vine

 Pe 31 decembrie, Kanal D le oferă telespectatorilor umor, distracție, muzică, invități aleși pe sprânceană, totul pentru ca românii să intre în noul an plini de bucurie, de optimism.  Publicul va avea parte de o experiență memorabilă urmărind două programe cu totul speciale: de la 20:00, va fi difuzată emisiunea „Gala Premiilor Eroii Comediei 2021″, iar de la 21:30, „Roata Distracției”, ce îi va conduce pe români, în hohote de ras, în 2022. 

În ultima seară din an, vineri, 31 Decembrie, începând cu ora 20:00, Kanal D vă invită la „Gala Premiilor Eroii Comediei 2021″, un program cu totul special, în care ingredientul principal va fi comedia în stare pură. Toni Grecu și Irina Ștefan vor fi gazdele acestei strălucitoare gale și vor premia cele mai importante, interesante, controversate, viralizate și comice întâmplări petrecute în 2021.

Protagoniștii distracției vor fi oameni pe care fiecare dintre noi îi regăsim în realitate, în programele de știri sau ale căror întâmplări le distribuim în mediul online. Într-un cadru festiv, vor fi oferite 10 premii inedite care vor reprezenta tot atâtea motive de râs sănătos. Din multitudinea de personaje care au atras atenția în anul acesta, telespectatorii își vor aminti de  prințul austriac care l-a vânat pe ursul Arthur, dar și polițistul din Botoșani care a dus un cetățean cu mașina poliției, la o bancă, să scoată bani pentru a-i da șpagă; nu va lipsi nici preotul care îi anunță pe enoriași că dacă se vaccinează le vor crește solzi pe spate. 

Printre cei care vor da viață celebrilor <premianți> ai Galei Eroii Comediei 2021 vor fi Diana Dumitrescu, Lucian Ghimisi, Ovidiu Niculescu, Dragoș Mușat, Andreea Doinea, Ramona Hanganu, 1 Q Sapro și Dragoș Ureche.

În noaptea dintre ani, Bursucu și Ana-Maria Barnoschi învârt „Roata Distracției” ca să le poarte Noroc românilor în 2022!

                La cumpăna dintre ani, Bursucu și Ana-Maria Barnoschi sunt gata să ofere o seară de neuitat românilor pentru ca 2022 să le aducă tuturor noroc și prosperitate!

Invitați aleși pe sprânceană, umor din belșug, muzică bună și surprize uriașe, toate acestea îi așteaptă pe telespectatori în noaptea de Revelion, la „Roata Distracției”, de la ora 21:30!

            Alex Velea, Armin Nicoară, Andreea Antonescu, Georgiana Lobonț, Pepe, Jean de la Craiova, Vali Vijelie, Anda Adam și actorii Romică Țociu și Cornel Palade sunt doar câteva dintre vedetele care vor încinge atmosfera petrecerii <Nostalgia> din noaptea de Revelion, fredonând hituri celebre ale anilor ’90.