Breaking news

Reuniune de urgență a ONU, după măcelul din Damasc

Măcelul cu substanțe chimice de la Damasc, din Siria, soldat cu 1300 de morți, bagă în ședință de urgență, Consiliul de Securitate al ONU.

onu reuniune damascMiercuri, ONU a convocat o reuniune de urgenţă pentru a lua în discuţie evoluţia situaţiei din Siria după relatările privind un posibil atac cu arme chimice în apropiere de Damasc.

Reuniunea va începe la ora locală 15:00 (19:00 GMT) şi a fost solicitată de cinci state membre ale Consiliului de Securitate, şi anume: SUA, Marea Britanie, Franţa, Luxemburg şi Coreea de Sud.

Opoziţia siriană a acuzat trupele preşedintelui Bashar al-Assad că au folosit arme chimice în atacurile împotriva zonelor controlate de rebeli în apropierea Damascului, avansând cifra de 1.300 de morţi.

Liderul opoziţiei siriene, Ahmad Jarba, a fost primul care a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.

SUA şi Uniunea Europeană au cerut o investigare imediată a acestor acuzaţii, Rusia, principalul aliat al Damascului, vorbeşte despre o ‘provocare planificată din timp’ a opoziţiei siriene.