Breaking news

Regele Mihai și-a serbat ziua de naștere la Palatul Elisabeta. Mii de români au venit să-i ureze La Mulți Ani

Regele Mihai I al României și-a serbat miercuri, la Palatul Elisabeta din București, ziua de naştere. Mii de români au venit la Palat pentru a-i ura Regelui, La Mulți Ani. Klaus Iohannis a fost primit de Majestate la un prânz oficial în cadrul căruia președintele PNL l-a invitat pe rege la ceremonia de învestire ca preşedinte al ţării.

regele mihai IRegele Mihai a deschis porțile Palatului Elisabeta, miercuri, pentru ca românii să îi poată ura un călduros La Mulți Ani!, care, pe 25 octombrie, a împlinit 93 de ani, iar pe 8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavril, Regele Mihai I şi-a sărbătorit onomastica.

Participanţii la eveniment au fost întâmpinaţi la poarta reşedinţei Familiei Regale de Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi de patru călăreţi ai Jandarmeriei Române. Regele Mihai a ieşit, la ora 12.00, în balconul Palatului Elisabeta de unde a salutat cei peste 1.200 de musafiri adunaţi în curte.

Oamenii au strigat „Regele Mihai”, „Regele şi patria”, „Trăiască Regele” şi „Monarhia salvează România”, fluturând steguleţe tricolore în cinstea Familiei Regale. Regele Mihai, principesa Margareta şi principele Radu au stat la balcon şi în timpul interpretării „Marşului Carol I”, după care membrii Familiei Regale au părăsit balconul, revenind câteva momente mai târziu pentru saluta din nou invitaţii.

Klaus Iohannis a fost invitat de Regele Mihai I la Palatul Elisabeta, la ora 13.00, fiind întâmpinat de principesa Margareta, căreia i-a oferit un buchet de flori, precum şi de principele Radu. Iohannis le-a transmis că această invitaţie este o mare plăcere şi onoare. Timp de o oră, preşedintele ales a participat la un prânz privat cu Regele Mihai, cu principesa Magareta şi cu principele Radu. Invitaţia adresată lui Iohannis a venit chiar din partea Regelui Mihai.

Majestatea Sa Regele Mihai I va oferi un dineu oficial, in ziua de joi, 20 noiembrie 2014, in onoarea unui numar de doisprezece fosti Sefi de Stat din Europa Centrala si de Est, cu ocazia implinirii a douazeci si cinci de ani de la caderea comunismului.

Dineul regal va avea loc in Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, incepand cu ora 21.15 si va fi precedat de o ceremonie in Sala Regilor.

Alaturi de Majestatea Sa, vor lua parte Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu si Principele Nicolae.

Vor participa E.S. domnul Lech Walesa, presedinte al Poloniei (1990 – 1995), E.S. domnul Emil Constantinescu, presedinte al Romaniei (1996-2000), E.S. domnul Petar Stoyanov, presedinte al Bulgariei (1997 – 2002), E.S. domnul Stanislav Shushkevich, presedinte al Belarus (1991 – 1994), E.S. domnul Sali Berisha, presedinte al Albaniei (1992 – 1997), E.S. domnul Petru Lucinschi, presedinte al Republicii Moldova (1996 – 2001), E.S. domnul Rexhep Meidani, presedinte al Albaniei (1997 – 2002), E.S. domnul Rudolf Schuster, presedinte al Slovaciei (1999 – 2004), E.S. domnul Boris Tadic, presedinte al Serbiei (2004 – 2012), E.S. domnul Viktor Iuscenko, presedinte al Ucrainei (2005-2010), E.S. domnul Leonid Kuchma, presedinte al Ucrainei (1994-1999), E.S. domnul Valdis Zatlers, presedinte al Letoniei (2007-2011), precum si E.S. dl Hans-Gert Pottering, presedintele Parlamentului European (2007-2009).

>