Breaking news

Regele Mihai I renunță la legăturile istorice cu Casa de Hohenzollern

Regele Mihai I a decis să rupă legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern.

regele-mihaiDecizia Regelui Mihai I se bazează pe „autoritatea nedisputată ca Şef al Casei Regale a României”, luând în considerare decizia Regelui Ferdinand I, de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale şi urmând datoria sa fată de istorie şi faţă de urmaşii şi succesorii săi.

Acţionând în conformitate cu voinţa mea liberă, fac cunoscut ruperea tuturor legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern. La data de 10 mai 2011 toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârşit. În conformitate cu dorinţele regretatului nostru bunic, Majestatea Sa Regele Ferdinand I, şi cu decizia Sa din anul 1921, Familia Regală a României şi membrii săi au purtat şi poartă numele de ‘al (a) României”. Dar începând cu 10 mai 2011, Casa Regală a României nu va mai purta numele de ‘Hohenzollern-Sigmaringen’, şi nu va mai fi cunoscută de la această dată sub numele de ‘Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Casa Regală română va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de „Casa Regală a României„, precizează Regele Mihai.

Începând de azi niciun membru al Familiei Regale a României nu va mai purta şi nu va mai avea dreptul să poarte sau să folosească vreun titlu conferit de orice Şef al Casei Princiare de Hohenzollern.

Începând cu data de 10 mai 2011, niciun membru al Familiei Regale a României nu va mai purta şi nu va mai avea dreptul să poarte, sau să folosească, vreun titlu conferit (ereditar sau ad personam) de orice Şef al Casei Princiare de Hohenzollern. Capul Casei Regale a României rămâne singura autoritate pentru aprobarea sau acceptarea oricărui titlu sau distincţie„, menţionează documentul.