Breaking news

Recomandările lunii februarie la Crime+Investigation

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

Fiecare călătorie este personală și emoțională, fiind completată de poveștile anchetatorilor, experților și a victimelor și apropiaților acestora. Crime+Investigation® este disponibil la nivel internațional în peste 50 de milioane de locații și difuzat în 18 limbi.

Iată recomandările lunii februarie la Crime+Investigation

Întâlnire, căsătorie, crimă | Episoade noi (13×60’)

O serie exclusivă despre crime adevărate care prezintă cea mai comună formă de omucidere din lume – atunci când o persoană căsătorită își ucide partenerul. „Întâlnire, căsătorie, crimă” are o distribuție de personaje pe care le recunoaștem cu toții: surori și frați, cei mai buni prieteni, pețitori, copii, părinți, foști prieteni de la școală sau colegi de muncă.

Cazurile scot în evidență și varietatea motivelor care duc la crimă, de la lăcomie (crime comise pentru a încasa banii de pe urma asigurărilor), la gelozie (în urma descoperii unor aventuri conjugale) sau pur și simplu comoditatea.

Orele dinaintea crimei | Sezonul 3 (10×60’)

Din 9 februarie, Miercurea, ora 23:00

Cheia soluționării chiar și a celor mai dificile cazuri de crimă se află undeva în ultimele 24 de ore ale vieții victimei. Acest serial documentar urmărește detectivii în vreme ce pun cap la cap evenimentele petrecute în acest interval critic. De la soții geloși și urmăritori obsedați până la secrete îngropate și arme fumigene, fiecare episod este un puzzle mortal în care spectatorii urmăresc fiecare pas al căutării zguduitoare.

Filmat la tribunal – Sezonul 4A (10×30’)

Din 18 februarie | Vinerea, ora 23:00

Seria „Filmat la tribunal” realizează o analiză complexă a unora dintre cele mai emoționante momente din sălile de judecată, surprinse de camerele de supraveghere. Astfel, publicul va putea asista la momente tensionate, care includ reacții neașteptate ale unor judecători furioși, confruntări directe iscate în timpul procesului sau chiar încercări de evadare ale unor acuzați.

Producția găzduită de prezentatorul de televiziune american, Dan Abrams, include, de asemenea, interviuri cu judecători și mărturii ale victimelor implicate în cazurile prezentate, pentru a completa imaginea de ansamblu a fiecărei povești prezentate pe parcursul celui de-al doilea sezon al serialului documentar.