Breaking news

Recalcularea pensiilor ”nesimțite” a fost suspendată

Magistrații Curții de apel Bucureşti au decis suspendarea Hotarărârii de Guvern 737 din 2010, cu privire la recalcularea pensiilor speciale.

sala_de_judecataAstfel, recalcularea pensiilor pentru aviatori, diplomaţi, personalul auxiliar din justiţie, deputaţi şi senatori a fost suspendată de instanţă.

Asociaţia pensionarilor din serviciul auxiliar din instanţe şi parchete a cerut în instanţă anularea hotărârii de guvern privind recalcularea unei anumite părţi din pensiile speciale.

HG 737 din 2010 se referă la recalcularea pensiilor speciale pentru personalul auxiliar din instanţe şi din parchete, pentru personalul diplomatic, funcţionarii publici parlamentari, deputaţi şi senatori, personalul din Curtea de conturi, dar şi pentru personalul aeronautic civil.

Decizia judecătorilor poate fi atacată cu recurs, însă este executorie din momentul pronunţării, adică de vineri, 8 octombrie.