Breaking news

Război în Pparlamentul European din cauza lui Băsescu

Liderii europeni au declarat că Băsescu este ilegitim și i-au cerut să plece din fruntea României.

Graham Watson, Preşedintele ELDR, a declarat miercuri în Parlamentul European că mandatul lui Traian Băsescu este “ilegal” şi a arătat că cea mai bună soluţie pentru România ar fi organizarea unor alegeri parlamentare şi prezidenţiale noi.

Watson a ţinut să întrebe Comisia Europeană de ce insistă ca în România să se aplice regula cvorumului la referendumul de demitere a preşedintelui, în condiţiile în care în toate statele din UE preşedintele este demis cu 50% plus unul dintre cei care vin la vot.

Hannes Swoboda a mai arătat că 7,4 mil de români s-au exprimat la referendum împotriva preşedintelui Băsescu, cu mult mai mulţi decât l-au ales.

Președintele Socialiștilor Europeni a acuzat-o pe Monica Macovei, de propagandă cu neadevăruri împotriva USL.

Comisarul European pentru Jusțiție, Viviane Reding, a fost dur criticată atât de Swoboda cât și de eurodeputații USL, întrucât aceasta a declarat că :La începutul verii am asistat la o combinaţie de acţiuni întreprinse de autorităţile din România care au pus sub semnul întrebării statul de drept, echilibrul democratic şi independenţa justiţiei.

În replică, Hannes Swoboda, i-a spus vicepreşedintelui CE Viviane Reding că a pus sub semnul întrebării obiectivitatea Comisiei Europene.

În timp ce europarlamentarul PSD Cătălin Ivan i-a spus comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, în timpul dezbaterilor din plenul PE, că s-a comportat în această vară “ca un agent electoral” al lui Traian Băsescu şi că a “umilit” un popor întreg.

Ivan i s-a mai adresat lui Reding spunând că poate explică aceasta cum un referendum a devenit lovitură de stat.

Aţi creat un precedent foarte periculos în UE. Aţi reuşit să impuneţi un preşedinte într-un stat membru împotriva voinţei propriului popor”, a spus Cătălin Ivan.

Miercuri, Parlamentul European de la Strasbourg s-a dezbătut situaţia politică din România ca urmare a suspendări lui Băsescu și a invalidării referendumului.

>