Breaking news

Randi a ajuns jurat la Eurovision România 2022. Iată lista completă a juraţilor

Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu sunt artiștii care vor juriza această ediţie a Selecţiei Naţionale. Pe cei cinci interpreți și compozitori îi leagă o bogată activitate în industria muzicală, dar și experienţa participării sau colaborării la Eurovision România. Ei vor forma juriul de specialiști la toate fazele Selecției Naționale, de la etapa preselecției până în marea finală.

Zilele acestea, compozitorii și artiștii continuă să își înscrie proiectele la adresa eurovision.romania@tvr.ro, sesiunea fiind deschisă până duminică, 19 decembrie, pentru ca, pe 23 decembrie, juriul să anunțe piesele calificate în semifinala Selecției.

Melodiile care vor trece de etapa preselecției vor intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul și telespectatorii vor califica 20 de piese în următoarea fază a concursului. În premieră, membrii juriului vor analiza piesele calificate în format video, la fel ca la etapa internațională a concursului, evaluând, individual, calitatea acestora și prestația artiștilor.

În luna ianuarie, vom organiza o sesiune de înregistrări într-unul dintre studiourile TVR, pentru semifinaliști. Fiecare jurat va analiza, individual, aceste materiale, care vor fi disponibile și pe canalele TVR, tv și online, întrucât, vă reamintesc, publicul va salva, votând pe pagina de Facebook oficială, cinci piese în următoarea etapă a competiției”, a dezvăluit Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România.

Semifinala şi finala Selecţiei Naţionale se vor desfăşura la începutul anului viitor, pe parcursul lunilor februarie și martie. Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în competiția internațională.

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022.

41 de țări s-au înscris la ediția cu numărul 66 a concursului internațional.