Radio România Cluj împlineşte 59 de ani de la prima emisie

Radio România Cluj împlineşte la mijlocul lunii martie, 59 de ani de la prima emisie în eter în inima Transilvaniei.

radio clujPostul public regional, cu o arie de acoperire ce cuprinde opt judeţe, este un vector determinant pe piaţa media din Transilvania. Eforturile de diversificare a ofertei editoriale s-au materializat în septembrie 2012 prin lansarea postului Cluj FM – un produs centrat pe publicul din urbanul mare.

Potrivit datelor celui de al treilea val de audienţă din anul trecut (septembrie-decembire) Radio România Cluj a înregistrat o creştere cu 30 de mii de ascultători. În afară de studioul clujean , Radio România Cluj deţine în portofoiul său şi două posturi locale: la Sighet se emite un program propriu de 5 ore, la Sibiu există o „fereastră” de 6 ore.

Impactul şi aportul acestor entităţi a fost potenţat prin reconfigurarea tronsonului matinal la Sighet, iar la Sibiu prin reclădirea echipei de colaboratori.

Situat într-o zonă multiculturală, Radio România Cluj emite în limbile maghiară şi ucraineană, elemente care reflectă specificul spaţiului etnocultural transilvan.

Reflectarea fenomenului sportiv regional a rămas unul din obiectivele importante ale politicii editoriale, el concretizîndu-se în decursul anului 2012 în peste 60 de transmisii de la meciuri şi competiţii.

Prezenţa postului public regional pe suprafeţele oferite de new media este o provocare relativ recentă cu oportunităţi încă neexploatate în totalitate.

Site-ul Studioului, cu cele două variante în limbile română şi maghiară, aduc un trafic mediu zilnic de aproximativ 1400 de utilizatori unici.

Notorietatea Radio România Cluj, un alt factor al eficienţei instituţiei media, rezidă şi în implicarea Studioului în acţiuni şi evenimente non-radio: organizarea unor spectacole în sala de concerte de la sediul postului, Festivalul de cântec şi dans pentru copii şi tineret Armonia, un produs Radio Cluj, suita de vernisaje de artă plastică găzduite de Galeriile Radio – un reper deja consacrat în peisajul cultural clujean.

Aceste demersuri sunt completate de prezenţa Radio România Cluj în calitate de partener media la evenimente culturale majore din areal : TIFF, Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul Folcloric Strugurele de Aur, Festivalul European de Teatru Interferenţe.

Sâmbătă, 16 martie 2013, ora 16.00, la Galeriile Radio are loc vernisajul expoziţiei de fotografie “Muze(e)” semnată de Raluca Piteiu.

Fotografiile selectate în expoziţie surprind, în marile muzee ale lumii, raportul publicului cu operele de artă; raport indirect, intermediat de ecranul aparatelor de fotografiat, telefoanelor, tabletelor. Muzeul, lăcaş al muzelor. Expoziţia va fi deschisă în perioada 16 martie-16 aprilie 2013.

>