Breaking news

Putin este acuzat de genocid. Va fi anchetat de Curtea Penală Internațională de la Haga

Vladimir Putin şi Federaţia Rusă vor fi anchetaţi de genocid de către Curtea Penală Internațională de la Haga. Parchetul din Ţările de Jos va deschide o anchetă cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia cât mai „rapid posibil”, a declarat luni procurorul Karim Khan, potrivit CNN. 

Urmare a solicitării Ucrainei dar şi a Lituainiei, CPI deschide cercetări la adresa oficialilor ruşi care au dispus invadarea militară din Ucraina.

În urma unei examinări preliminare a situației, Khan a confirmat că există o bază rezonabilă pentru „a crede că atât presupusele crime de război, cât și crime împotriva umanității au fost comise în Ucraina”.

„Următorul pas este de a continua cu procesul de căutare și obținere a autorizației de la Camera preliminară a Curții pentru a deschide o anchetă”, a mai declarat procurorul Curții Penale Internaționale.

Lituania a cerut anterior CPI să deschidă o anchetă cu privire la crimele de război comise de Rusia și Belarus în Ucraina, prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Simonyte, spunând pentru Washington Post: „Ceea ce face Putin este doar o crimă și nimic altceva”, potrivit The Guardian.

Odată cu creșterea dovezilor privind utilizarea nediscriminată de către Rusia a muniție în orașele ucrainene  guvernul de la Kiev pregătește, de asemenea, un caz împotriva Moscovei.

Ucraina a deschis un proces și la Curtea Internațională de Justiție pentru că a lansat o invazie sub pretextul unor acuzații false de genocid comise împotriva vorbitorilor de limbă rusă a țării.

Într-o declarație de astăzi, instituția a spus că luni și marți, săptămâna viitoare, vor avea loc audieri publice cu privire la „cazul privind acuzațiile de genocid conform Convenției pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid (Ucraina împotriva Federației Ruse)”.

În cererea sa de inițiere a procedurii împotriva Rusiei, Ucraina a spus că Rusia a „pretins în mod fals că au avut loc acte de genocid” în regiunile separatiste Lugansk și Donețk, adăugând că Rusia a declarat și implementat ulterior o „operațiune militară specială” împotriva Ucrainei, potrivit un comunicat de presă anterior al Tribunalului.

Audierile vor avea loc la Palatul Păcii din Haga, sediul Curții, și vor fi dedicate cererii Ucrainei de indicare a măsurilor provizorii, se arată în comunicat. În acest sens, președintele Tribunalul Internațional de la Haga, judecătorul Joan E. Donoghue, a trimis „o comunicare urgentă” ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse.

>