Breaking news

Puiu Mironescu, rivalul clanului Mararu, era ținta atacului armat din cartierul Vitan

Autorul atacului armat de anul trecut din cartierul bucureștean, Vitan, este Vitalie Proca. Acesta se pare că a greșit ținta, și în loc să-l asasineze pe Puiu Mironescu, era să omoare un om nevinovat.

atac armat vitanAsasinul moldovean Vitalie Proca a fost prins de autoritățile ruse și urmează să fie extrădat în România pentru a fi judecat pentru atacul armat din noiembrie 2012, din cartierul Vitan.

Vitalie Proca trebuia să-l ucidă pe Puiu Mironescu, la comanda clanului Mararu din Piatra neamț, numai că, moldoveanul asasin, a greșit ținta.

Puiu Mironescu a fost confundat cu tânărul de 26 de ani, fiind vecini. Numerele lor de la mașină sunt aproape identice. La rândul său, Mironescu este cercetat că a comandat atentatul cu bombă de la Piatra Neamț. 

Cercetările efectuate până în prezent au relevat faptul că autorii atacului, arestaţi preventiv în această cauză, au acţionat cu intenţia de suprimare a vieţii părţii vătămate Mararu Bogdan, atentatul fiind comandat de către  învinuitul Mironescu Ioan Dumitru, din Piatra Neamţ, lider al lumii interlope locale şi oponent al părţii vătămate Mararu Bogdan. Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat posibilitatea ca mobilul atentatului din municipiul Piatra Neamţ să aibă la bază atacul armat produs în seara de 26 noiembrie 2012, în zona Vitan din municipiul Bucureşti, ocazie cu care inculpatul Proca Vitalie, cetăţean modovean, a executat asupra părţii vătămate I.M., mai multe focuri de armă, intenţionând suprimarea vieţii acesteia. În fapt, ca variantă de anchetă, procurorii D.I.I.C.O.T. iau în calcul posibilitatea ca persoana vizată în realitate de acest atac să fi fost învinuitul Mironescu Ioan Dumitru, confuzia atacatorului fiind generată de  faptul că atât partea vătămată I. M. cât şi învinuitul Mironescu Ioan Dumitru locuiesc în cartierul Vitan, conduc acelaşi tip de autoturism, având aceeaşi combinaţie literală a numărului de înmatriculare, respectiv MERCEDES, de culoare neagră, înmatriculat cu terminaţia MIR şi au acelaşi gen  de preocupări – practicanţi ai sporturilor de contact”, se precizează în comunicatul de presă al DIICOT.

Pe 26 noiembrie 2012, Răzvan Mircea Isăilă a fost ciuruit cu mitraliera și pistolul, în parcarea blocului în care locuia, înainte de a apuca să coboare din mașină. Potrivit relatărilor unui martor, unul din atacatori înjura în română, semn că acesta geșise ținta.

Pe 7 februarie 2013, şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, a nunțat că cetăţeanul moldovean Vitalie Proca, în vârstă de 33 de ani, este autorul tentativei de asasinat din 26 noiembrie 2012.

Proca a fost prins la Moscova, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române încă din data de 18 ianuarie.

Ministerul Justiţiei a solicitat, pe 8 februarie, Procuraturii Generale a Federaţiei Ruse extrădarea în România a cetăţeanului moldovean Vitalie Proca, arestat la Moscova pentru tentativă de asasinat asupra unui bărbat, comisă în cartierul bucureştean Vitan.

Percheziţiile care au loc marţi dimineaţă la reşedinţa din Bucureşti a lui Ioan Dumitru Mironescu sunt continuarea acţiunii din 11 ianuarie, când trei tineri au fost prinşi după ce au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu, din faţa locuinţe acestuia din Piatra Neamţ.

Diicot precizează, că în urma acestor percheziții, Mironescu Ioan Dumitru, urmează să fie condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamt pentru cercetări.