Breaking news

PSD depune moţiune simplă împotriva Ministrului Raluca Prună

Ministrul Justiţiei Raluca Prună s-a ales cu o moţiune simplă în Parlament din cauza declaraţiilor făcute joi în CSM când a spus că a minţit la CEDO în privinţa banilor alocaţi de Guvern pentru penitenciarele din România.

psd-raluca-prunaPreşedintele PSD, Liviu Dragnea a anunţat luni că partidul său va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună, cu titlul„Și minciuna poate să ucidă”.

Şi copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, luni, că majoritatea parlamentarilor partidului vor susține acest demers.

„Nu vreau să credeți că suntem într-o competiție. Ieri (duminică — n.r) am avut o discuție cu colega noastră Steluța Cătăniciu (…). Domnia sa a propus acest lucru. Am aflat că și PSD, de fapt președintele partidului, domnul Dragnea, a vorbit de posibilitatea unei moțiuni simple pe justiție. Nu am discutat această problemă în detaliu în conducerea partidului, dar cred că majoritatea colegilor vor susține o astfel de inițiativă politică, de demers”, a precizat Tăriceanu, la o conferință de presă, întrebat despre depunerea unei moțiuni simple pe Justiție.

Joi, în ședința CSM, Raluca Prună, a declarat că a mințit la CEDO când a spus că a fost asigurat un buget pentru șapte penitenciare a câte 150 de milioane de euro.

„Știți cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus și am mințit la CEDO — și spun bine mințit la CEDO — că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român… Deci, eu am mințit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru șapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau niște bune intenții, pentru că în realitate în buget noi nu aveam acești bani”, a precizat Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună a fost la CEDO, în iunie 2016, pentru a discuta problema sistemului penitenciar.