Breaking news

Programul la referendum majorat cu patru ore. Ordonanța lui Ponta, votată de Parlament

Parlamentul României a decis miercuri în ședință extraordinară ca ordonanța de urgență dată de Guvernul Ponta să fie adoptată în vorma propusă de CCR însă a majorat programul de vot cu patru ore.

După ce senatul României a dat votul final pe ordonanța, Camera Deputaţilor a adoptat, în aceeași formă, proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 41/2012 privind organizarea referendumului.

La votul din camera deputaților, reprezentanții PDL au părăsit sala, refuzând să voteze.

Drept urmare, pe 29 iulie se va vota la referendum în intervalul orar 7.00 – 23.00.

Parlamentul a menținut pragul minim de cvorm de 50%+1, necesar pentru validarea referendumului.

Legea merge acum la promulgare, iar după ce președintele interimar, Crin Antonescu va semna decretul, actul normativ va fi promulgat în Monitorul Oficial și de atunci intră în vigoare.