Breaking news

Produsele Vivre au parcurs peste 2 miliarde de kilometri în 2018 către clienții din nouă țări

loading...

Vivre, cel mai mare retailer online de home&deco din Europa Centrală și de Est, a procesat în anul 2018 peste 2.8 milioane de produse cu o greutate totală de 4.000 de tone, echivalentul a 2 blocuri de 4 etaje. Coletele au parcurs aproximativ 2.1 miliarde de kilometri, către toate cele nouă țări în care compania activează, ceea ce reprezintă aproximativ 5.500 de drumuri parcurse de la Pământ către Lună.

Cu o suprafață totală de 10.600 de metri pătrați, centrul logistic din București deservește nouă țări în care brandul Vivre este prezent: România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Croația, Polonia și Grecia.

În centrul logistic Vivre, în vârfurile de cerere, pot fi procesate peste 20.000 de produse pe zi, cu ajutorul echipei, echipamentelor tehnice, dar și al platformei interne și al optimizărilor personalizate. Produse de la peste 1.000 de furnizori din Europa – de la piese de mobilier voluminoase (canapele, fotolii), până la obiecte de mici dimensiuni (decorațiuni și accesorii) – ajung astfel la peste 500.000 de clienți unici.

„Pe măsură ce volumul comenzilor se mărește de la an la an, ne străduim să ținem pasul cu creșterea business-ului, ceea ce presupune o investiție permanentă în infrastructură și tehnologie, dezvoltarea echipei, optimizări de sisteme și procese. Întregul ecosistem logistic este astfel constant provocat să devină mai performant și mai agil. Perioada de livrare și calitatea produselor vândute pe site sunt elemente strategice ale experienței Vivre. Pentru optimizarea vânzărilor și a operațiunilor, am ales să dezvoltăm o platformă internă pentru gestionarea interacțiunilor fizice între furnizor, transportator, centrul de fulfillment, curieri și clienți. Suntem integrați în timp real cu platformele curierilor, ale furnizorilor și, prin intermediul site-ului, cu clienții. Platforma Vivre ne ajută să asigurăm trasabilitatea, transparența și soluționarea rapidă a cererilor clienților din cele nouă piețe. În următoarea perioadă vom depune și mai multe eforturi și vom investi și mai mult, pentru ca zecile de mii de produse de pe site să ajungă în casele clienților mai repede și mai eficient”, a declarat Ciprian Sîrbu, Director Logistică Vivre.

Pentru a susține volumul în creștere al produselor procesate, lanțul de aprovizionare este integrat cu furnizorii de marfă, servicii end-to-end și reprezintă principalul hub în ecosistemul Vivre. Cei 175 de angajați din centrul logistic au procesat în fiecare zi lucrătoare din anul precedent peste 11.200 produse.

Despre Vivre

Vivre este un start-up românesc de e-commerce și tehnologie lansat în aprilie 2012, care agregă într-o singură destinație produse de mobilier, decorațiuni, textile și accesorii colectate de la producători din toată lumea. În prezent, Vivre este principalul retailer online din industria home&deco din România, operând vânzări în 9 țări din centrul și estul Europei: România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Croația, Polonia și Grecia, adăugată în portofoliu în 2018.

Vivre are o ofertă permanentă de peste 60.000 de tipuri de produse și un istoric de peste 3 milioane de comenzi livrate cu succes. Vivre funcționeaza mai degrabă ca un curator de home decor, decât un simplu retailer de decorațiuni, oferind o selecție de mii de piese inedite aduse din toată lumea, de care e greu să nu te îndrăgostești. Numele brandului a apărut întocmai de la ceea ce a servit drept inspirație pentru întregul proiect și ceea ce îi leagă pe toți cei care își găsesc inspirația pe Vivre – joie de vivre. Promisiunea pe care Vivre o respectă încă de la lansare este aceea de a pune la dispoziția clienților o destinație online pentru calitate și bun gust, unde aceștia pot găsi mobilă și accesorii potrivite personalității și stilului lor de viață

loading...

Cmentariile sunt închise