Breaking news

Procurorul ce-l anchetează pe Boldea nu recunoaște că și-ar fi dat acordul ca acesta să plece

Sorin Cărare, procurorul ce îl anchetează pe deputatul Mihail Boldea, neagă faptul că ar fi avut vreo discuţie cu deputatul cu privire la intenția acestuia de a părăsi țara.

Procurorul a infirmat faptul că atunci când Mihail Boldea ar fi fost la DIICOT Galaţi, în 16 martie, ar fi avut o discuţie în care învinuitul să-i spună că pleacă din ţară.

“Nu am văzut interviul respectiv (n.r. – interviul pentru Gândul). Nu a existat o astfel de discuţie (n.r. – cu deputatul Mihail Boldea)”, a declarat Sorin Cărare pentru Mediafax.

Vineri seară, deputatul Mihail Boldea a declarat atât la Antena 3 cât și pentru ziarul Gândul faptul că procurorul de caz și-a dat acordul pentru ca el să plece din țară.

”Păi dacă eu voiam să fug îmi aranjam că sunt avocat. Îmi aranjam şi gata. Eu nu mi-am aranjat pentru că nu vreau să fug. I-am spus lui ăsta (n.r. – procurorului): Plec! Şi a spus: Pleacă! Şi am plecat. Eu nu am luat nimic, că s-a văzut la percheziţii. Toate hainele mele sunt acasă, am doar hainele de safari aici. Punct”, a spus deputatul Mihail Boldea.

DIICOT neagă orice discuţie despre plecare pe care ar fi avut-o Boldea cu procurorul de caz.

“Negăm orice discuţie de acet gen dintre procuror cu inculpatul. E mai mult decât evident faptul că face parte din strategia sa de apărtare, fiind liber să şi-o facă”, a afirmat oficialul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), procuror Nadina Spânu.

>