Breaking news

Procurorii au finalizat percheziția informatică pentru telefoanele criminalului de la Caracal

Procurorii DIICOT au finalizat percheziţia informatică asupra telefoanelor mobile şi laptop-ului lui Gheorghe Dincă, monstrul de la Caracal care a ucis şi incinerat două tinere.

Anchetatorii au încheiat azi percheziţia la domiciliul suspectului de dubla crimă, urmând ca procurorii să reia cercetările în curtea şi casa acestuia, în cursul zilei de vineri.

Astăzi, data de 08.08.2019, percheziția efectuată la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe a fost întreruptă, urmând să fie reluată în dimineața zilei de 09.08.2019, în prezența inculpatului și a apărătorului acestuia“, se arată în comunicatul DIICOT, remis exclusivNEWS.ro.

Procurorii anunţă că au finalizat şi percheziţia informatică iar informaţiile obţinute din telefoane şi laptop, sunt acum analizate de specialişti.

“În cursul acestei zile a fost finalizată percheziția informatică asupra unor medii de stocare, respectiv un laptop, aparat foto, două telefoane mobile și stick-uri de memorie, în prezența inculpatului și a  apărătorului din oficiu, urmând ca datele obținute să fie prelucrate analitic de către specialiști din cadrul Biroului tehnic de coordonare a activităților de specialitate din cadrul DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO-IGPR”, se mai arată în cadrul comunicatului DIICOT.

Tot azi, procurorii DIICOT – Structura Centrală au audiat mai multor persoane și au efectuat activități de urmărire penală care vor continua cu celeritate și în perioada următoare.

>