Pro Invent 2010, la Cluj

Expo Transilvania va găzdui săptămâna viitoare Salonul Internațional al Cercetării, Inovării și Inventicii, unde sunt așteptață să participe 80 de inventatori români și străini.

salon2Aproximativ 80 de participanți români și străini își vor expune invențiile începând de  marți, la Expo Transilvania, cu ocazia celei de-a VIII-a ediții a Salonului Internațional al Cercetării, Inovării și Inventicii Pro Invent 2010. Salonul Internațional de Inventică  se va desfasura între 16 si 19 martie și este  organizat de Universitatea Tehnică în colaborare cu Camera de Comert și Industrie, Societatea Inventatorilor din România și Uniunea Universităților Clujene. Numai puțin de 400 de invenții vor participa în cadrul salonului de inventică organizat la Cluj. Majoritatea dintre invenții  se încadrează în tematica energiei, a mediului și a produselor inovative. Vor participa universități, institute de cercetare și persoane fizice  din Germania, Polonia, Italia, Rusia, Bulgaria, Grecia, Croația, Ucraina, Iran, Republica Moldova și România.

>