Breaking news

Primul liceu din România cu grădină pe perete, inaugurat în Bucureşti

loading...

Peste 800 de elevi care învață la Colegiul Național “Octav Onicescu” din Sectorul 4, vor începe cursurile, anul acesta, într-o școală nouă.

Vechiul lor liceu, construit în anii ’50 și care nu a fost niciodată modernizat până acum, s-a transformat în această vară, într-o unitate de învățământ sigură, complet refăcută și modernizată, cu săli de clasă dotate cu toate facilitățile, în care copiii să vină cu drag, să învețe.

Trei luni de zile au durat aceste lucrări, timp în care s-au renovat și modernizat: 43 de săli, însemnând clase, laboratoare, săli de lectură, cabinet medical, cancelarie, spații administrative, 11 grupuri sanitare, holuri și căi de acces. Instalațiile termice și electrice au fost schimbate, sălile de clasă și laboratoarele, cu un design interior atractiv pentru elevi, au fost dotate cu mobilier nou, având acum facilitățile necesare unui mediu școlar corespunzător.

Totodată, lucrările efectuate, au vizat, în primul rând, obținerea autorizației de securitate la incendiu, sens în care, căile de acces și de evacuare au fost redimensionate conform normelor în vigoare, a fost montat un sistem nou de detectare a incendiilor, instalația de hidranți a fost refăcută, ușile vechi au fost înlocuite cu unele noi, antiincendiu și s-au folosit materiale ignifugate, care să nu propage focul.

Mai mult, in urma lucărilor, Colegiul Național “Octav Onicescu” a devenit unic în țară. Și asta întrucât, este singurul liceu care are o mini grădină pe una dintre fațade.

Cu o suprafață de 150 de mp și amenajată pe un suport special, cu sistem de irigare integrat, mini grădina are plante rezistente la căldură, frig și umezeală accentuată. Special alese, în funcție de climatul specific al zonei în care este poziționat peretele, pentru a oferi un tablou vizual unic, pe tot parcursul anului, plantele compun un micro-ecosistem, care reține praful și reduce poluarea.

Tot în această vară, copiilor le-a fost construit de la zero, un teren de sport, de aproximativ 500 de mp, cu marcaje, porți, coșuri de baschet, plasă protectoare și nocturnă.

El va putea fi folosit nu doar de elevii Colegiului “Octav Onicescu”, ci si de către cei care locuiesc în apropiere și practică diverse sporturi de echipă.

loading...