Breaking news

Prima linie de tramvai “verde” din București va fi pe Bulevardul Liviu Rebreanu

În 2013, în București pe Bulevardul Liviu Rebreanu se va inaugura prima linie de tramvai cu spațiu verde.

linie tramvai cu verdeataDin noiembrie 2013 se va circula pe un bulevard modern, cu trotuare, carosabil și șină de tramvai reabilitată.

Lucrările de reabilitare au început din mai 2011, când a fost scoasă linia de tramvai, creându-se un crater adânc pe mijlocul bulevardului.

Până în prezent, șina de tramvai a fost realizată în proporție de 55%, iar lucrările la șoseaua și trotuare sunt finalizate în proporție de 10% și probabil vor rămâne așa până la primăvară când vremea va permite reluarea lucrărilor.

Șina tramvaiului va fi de tip “green track“, suprafața dintre șine fiind acoperită cu pavele pe care va crește gazon.

Șina va fi separată de traficul auto și transformată în spațiu verde, mai puțin în stații și în intersecții, unde linia de tramvai va fi înglobată în asfalt.

Șinele de tramvai de pe Bulevardul Liviu Rebreanu nu mai fuseseră modernizate din anul 1970, când a fost pusă în funcțiune, iar ultima reparație capitală a avut loc în anul 1985.

>