Breaking news

Preşedintele PNR cere ordonanţă de urgenţă pentru abrogarea legii recursului compensatoriu

Sebastian Popescu, Preşedintele Partidului Noua Românie, solicită Guvernului României să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să abroge de îndată legea 169/2017, privind recursul compensatoriu.

Solicitarea Preşedintelui PNR survine ca urmare a cazului şocant de la Mediaş când un bărbat proaspăt eliberat din închisoare în baza acestei legi, a comis o nouă crimă.

Solicit în mod public, primului Ministru al României, Viorica Dăncilă să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să abroge legea recursului compensatoriu pentru a stopa eliberarea din închisoare a persoanelor condamnate pentru mor, viol, tâlhărie şi alte fapte antisociale grave. Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Mediaş, când un tânăr a fost ucis de un recidivist, reprezintă un motiv suficient de puternic pentru abrogarea legii. Acum vedem efectele dezastruoase ale acestei legi negândite. Infractorii nu trebuie să fie liberi şi să comită noi crime. De aceea, emiterea unei OUG este imperios necesară”, a declarat Sebastian Popescu, Preşedintele PNR.

Sâmbătă, un bărbat recidivist, condamnat pentru omor şi eliberat în baza legii recursului compensatoriu, a comis o crimă în Mediaş, Judeţul Sibiu.

Legea recursului compensatoriu a fost iniţiată de fostul Ministru al Justiţiei, Raluca Prună, în anul 2016, când făcea parte din Guvernul Cioloş.

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat pozitiv prounerea legislativă care ulterior a fost adoptată de Parlament şi intrată în vigoare în 2017.

Potrivit legii, deţinuţii care nu au condiţii optime în închisoare, primesc 6 zile în plus la fiecare 30 de zile petrecute în închisoare, astfel că persoanele conamnate sunt eliberate mult mai repede din închisoare.

Rusu Marius, în vârstă de 30 de ani, a fost eliberat condiţionat în luna mai 2018, după aproape 10 ani de închisoare. Rusu Marius a fost condamnat în 2010, la 13 ani de închisoare, pentru tentativă de omor şi tentativă de omor deosebit de grav. Acesta a beneficiat de 408 de zile câştigate în urma aplicării legii privind recursul compensatoriu.

>