Breaking news

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a dizolvat parlamentul

Continuă criza politică în Italia. Ca urmare a demisiei premierului tehnocrat Mario Monti, președintele Italiei a dizolvat Parlamentul.

giorgio napolitanoSâmbătă, Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a dizolvat  parlamentul în urma demisiei premierului Mario Monti. Astfel că se deschide calea pentru alegeri legislative în februarie anul viitor.

”Tocmai am semnat decretul pentru dizolvarea parlamentului„, a declarat preşedintele Giorgio Napolitano reporterilor după consultări cu lideri politici.

Mario Monti a demisionat vineri, cu câteva luni înainte de a-şi încheia mandatul, după ce guvernul său a pierdut sprijinul Partidului Poporul Libertăţii (PdL, centru-dreapta), al fostului premier Silvio Berlusconi.

Data alegerilor parlamentare, care în principiul sunt aşteptate să aibă loc la 24 februarie, va fi decisă de cabinetul Monti care rămâne provizoriu în funcţie.