Breaking news

Preoții divorțați vor fi retrogradați

Preoții care divorțează și se recăsătoresc nu vor mai putea  sluji în altar. Ei nu vor fi dați afară din preoție, însă vor fi trecuți pe linie moartă, ocupând funcții administrative, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Valea_Timocului1Patriarhia Română, le interzice preoților ortodoxi care divorţează şi se recăsătoresc, să săvârşească lucrări sfinţitoare, ci doar probleme adiminstative în sânul bisericii. Clericii divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, precum şi cei văduvi şi recăsătoriţi, nu pot ocupa posturi de conducere în administraţia bisericească, la nivel de protopopiat, eparhie şi Patriarhie; nu pot ocupa postul de preot paroh, care este post de conducere; nu vor putea promova în alte parohii; nu pot fi propuşi şi nu pot primi ranguri bisericeşti; nu pot fi încadraţi şi nu pot funcţiona în învăţământul teologic preuniversitar sau universitar; nu pot solicita mutarea de la o eparhie la alta decât cu observarea atentă a situaţiei canonice şi menţionarea acesteia în fişa personală.

Hotărârea are ca scop întărirea instituţiei familiei preotului ortodox ca exemplu de comportament creştin. Sfântul Sinod a hotărât ca la nivelul eparhiilor Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Chiriarhi să respecte cu stricteţe prevederile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti, care nu admit recăsătorirea clericilor, sancţionându-i, potrivit prevederilor regulamentare, clericii aflaţi în această situaţie.

Hotărârea a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisercii Ordoxe Române de joi, când acesta a luat în examinare statutul preoţilor divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, în vederea adoptării unei măsuri cu caracter unitar şi obligatoriu în eparhiile Patriarhiei Române.

>