Breaking news

Premiile Gopo – Oscarul românesc

Premiile Gopo,  cel mai important eveniment dedicat filmului autohton, au ajuns în acest an la cea de-a patra ediţie şi deja au început să semene tot mai mult cu evenimentele de gen din ţările cu cinematografie puternică – Statele Unite (Premiile Oscar, Globurile de Aur), Franţa (Cesar), Marea Britanie (BAFTA) sau Spania (Goya).

gopo statueteGala din acest an, programată pentru 29 martie,  se va desfăşura, în premieră, la Sala Unirii din Palatul Parlamentului, una dintre cele mai spectaculoase locaţii din România. Tot ca o noutate, la eveniment va fi prezentă şi maşina oficială a Galei – Dacia Duster, abia lansată la Salonul Auto de la Geneva.

Pentru trofee , acordate în urma votului a peste 350 de profesionişti din toate sectoarele cinematografice autohtone, se vor lupta anul acesta 12 filme de lung metraj, 4 documentare, 4 filme de scurt metraj şi 4 producţii europene.

Cele mai multe nominalizări, 11 la număr, are lung-metrajul de debut al lui Radu Jude, “Cea mai fericită fată din lume”, o co-producţie România-Olanda, inclusiv pentru  Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cea mai bună actriţă într-un ro principal – Andreea Boşneag, Cel mai bun scenariu – Augustina Stanciu şi Radu Jude, dar şi Cei mai buni actori în roluri secundare – Vasile Muraru şi Violeta Haret Popa.

Filmul regizat de Corneliu Porumboiu, “Poliţist, Adjectiv” concurează şi el la 10 categorii, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor într-un rol principal – Dragoş Bucur, Cel mai bun scenariu – Corneliu Porumboiu, dar şi Cea mai bună imagine – Marius Panduru.

Următoarele clasate în topul nominalizărilor sunt “Concertul”, regizat de Radu Mihăileanu cu 8 nominalizări şi “Katalin Varga” a lui Peter Strickland, premiat şi la Festivalul de la Berlin –  7 nominalizări.

Consultaţi lista completă a nominalizărilor.

În 2009, marii câştigători ai Galei au fost “Restul e tăcere”, pelicula regizată de Nae Caranfil, câştigătoare a nouă statuete, inclusiv pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun scenariu, şi “Boogie”, lung metrajul lui Radu Munteanu, care a strâns patru trofee, printre care Cel mai bun regizor şi Cea mai bună actriţă în rol principal – Anamaria Marinca.

Premiile Gopo sunt organizate anual de Asociaţia pentru Promovarea Filmului, cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei. Numele festivalului a fost pus pentru a-l onora pe reputatul cineast român Ion Popescu Gopo, câştigător al unul Palme D’Or pentru Cel mai bun scurt metraj de animaţie. Trofeul Premiilor este sculptat de Adrian Ilfoveanu, după modelul faimosului personaj de animaţie al lui Gopo.


>