Breaking news

Premieră în media din România: Radio 21, show live exclusiv publicului de pe Facebook

Pentru prima dată în România, tinerii care își petrec foarte multe ore pe Facebook au un show creat exclusiv pentru ei.

Live Pe Bune cu Andrei la Radio 21”Live pe bune” este o emisiune de o jumătate de oră, care se desfășoară pe pagina de Facebook Radio 21 și în care sunt discutate subiectele de interes ale tinerilor, într-un limbaj apropiat lor.

Absolut tot ce se întâmplă în emisiune este influențat, live, de spectatorii care se află pe pagina de Facebook a radioului, ei putând modifica emisiunea în timp real, prin comentariile lor.

Gazda emisiunii ”Live pe bune” este simpaticul Andrei Niculae, un tânăr care a ajuns să lucreze în radio după ce a fost unul dintre liderii informali ai generației sale: a organizat campanii de căutare de talente prin licee, a scris pentru Evenimentul Zilei și a fost gazda mai multor evenimente dedicate tinerilor.

Conform serviciilor de monitorizare Facebrand.ro si Facebrands Pro, în România sunt peste 8.200.000 de conturi de Facebook, 10% dintre ele aparținând tinerilor între 10 și 17 ani, în timp ce tinerii între 18 și 24 de ani reprezintă 23,2 % din totalul utilizatorilor.

”Live pe bune” se difuzează pe pagina de Facebook Radio 21, în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 19:30 și este un proiect realizat cu sprijinul ThinkDigital.

Prima ediție a emisiunii „Live pe bune”, care a debutat, ieri, (luni, 21.03.2016) a avut peste 14 mii de vizualizări, în timp ce sute de persoane au comentat „live” în emisiune, postând pe pagina de Facebook Radio 21.