Breaking news

Premieră în justiție – închisoare pe viață

inchisoareCurtea de Apel Bucureşti a emis o sentinţă în premieră, condamnând pe viaţă doi proxeneţi care au obligat o tânără să se prostitueze, iar când aceasta a refuzat au bătut-o şi abandonat-o în subsolul unui imobil, unde după o săptămână a decedat.

Proxeneții Armand Şoni Ceanac şi Chira Vasile au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă pentru omor deosebit de grav şi la 15 ani pentru trafic de persoane. În același dosar au mai fost condamnate două persoane : Constantina Petre a primit 30 de ani de detenție și Ioana Busuioc cu o pedeapsă de 4 ani de închisoare.

În 25 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti i-a arestat pe cei patru pentru trafic de persoane şi de droguri, dovedindu-se că trei dintre ei sunt implicaţi în uciderea, în 2002, a Mirelei Buju, o tânără care a refuzat să se prostitueze. Decizia tribunalului a fost contestată de apărare, dar şi de acuzare, iar Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrările juridice ale faptelor şi a aplicat pedepse mai aspre, obligându-i, totodată, pe inculpaţi să plătească, în solidar, suma de 100.000 de lei, respectiv 23.800 de euro către partea civilă Raluca Buju.

>