Breaking news

Ponta nu a venit la Cotroceni la învestirea în funcția de Ministru la Transporturi a lui Iulian Matache

Premierul Victor Ponta a refuzat să vină la ceremonia de depunere a jurământului în funcția de Ministru al Transporturilor a lui Iulian Matache, la Palatul Cotroceni. Ponta l-a trimis în locul său pe Gabriel Oprea. La fel a procedat și Președintele senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și-a trimis un vicepreședinte.

iulian matache - juramantIulian Matache a depus vineri dimineață, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcția de Ministru al Transporturilor, în prezența lui Klaus Iohannis, Gabriel Oprea și Valeriu Zgonea.

Ponta nu a venit la ceremonia de învestitură a noului ministru. Și Tăriceanu a lipsit de la ceremonia oficială de la Cotroceni, acesta fiind înlocuit de un vicepreședinte al Senatului, Vasile Nistor.

După intonarea imnului de stat, Iulian Matache a depus jurământul de învestitură, iar mai apoi a fost felicitat de Klaus Iohannis.

Noul Ministru al Transporturilor a declarat presei că prioritățile din mandatul său sunt implementarea master planului, creșterea absorbției fondurilor europene și reducerea arieratelor la companiile de stat.

Fost secretar de stat în ministerul Transporturilor, Iulian Matache a fost a doua propunere a premierului Victor Ponta, după ce președintele Klaus Iohannis a respins numirea lui Mihai-Viorel Fifor în această funcție, motivând că acesta nu are expertiza și experiența managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor.

Șeful statului poate refuza o singură dată, motivat, propunerea premierului de numire a unui ministru.

Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care se ia act de demisia lui Ioan Rus, ministru al Transporturilor, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului.

Rus a demisionat din funcție după o serie de declarații referitoare la românii din străinătate.

”România are 3 milioane de oameni să zicem, din forța activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betoniști, fierari și așa mai departe. Lucrează în construcții, autostrăzi prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus.

 

>