Breaking news

Ponta îl vrea pe Arafat în noul Guvern al USL

Victor Ponta, a declarat, marţi, că fondatorul SMURD, Raed Arafat va putea face parte din noul guvern al USL.

Președintele PSD, Victor Ponta s-a declarat de partea fostului subsecretar de stat Raed Arafat în războiul iscat pe marginea noului proiect al legii sănătății.

Atunci când vine vorba de gestionarea unor sisteme importante, precum cel de sănătate publică, este mai importantă poziţia unor profesionişti cu experienţă din sistem decât părerea unor politicieni. În cazul reformei din sănătate, considerăm că nu asistăm la ciocnirea a două viziuni strategice, ci la o dispută între unul dintre puţinele sisteme de succes, SMURD-ul gestionat de domnul Arafat, şi o seamă de interese dubioase şi controversate, susţinute de preşedintele Băsescu. Domnul Raed Arafat, precum şi alţi profesionişti de calibrul domniei sale, ar avea întotdeauna un loc într-un viitor guvern al USL, pentru că noi considerăm că principalul criteriu care trebuie să stea la baza unei guvernări corecte este competenţa”, a declarat Ponta.

Liderul PSD a declarat că USL respinge „abordarea absolut iresponsabilă” a Guvernului şi a preşedintelui Băsescu în problema noii legi a Sănătăţii.