Breaking news

Ponta cere audit extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă

Guvernul Ponta solicită un audit extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a tragediei aviatice produsă luni, 15 decembrie, la Constanța, când un elicopter SMURD cu patru persoane la bord, s-a prăbușit în lacul Siutghiol.

victor pontaPonta cere auditul extern motivând că procedurile şi persoanele cu atribuţii din instituţie, pentru care au fost asigurate fonduri, trebuie să fie mai bine pregătite.

”Va fi nevoie în continuare să continuăm să aflăm cum s-a produs şi cum s-a ajuns la această tragedie. Cu siguranţă, şi Parchetul va face ceea ce ţine de atribuţiile legale şi o să vreau pentru Departamentul de Intervenţii la Situaţii de Urgenţă să găsim soluţia unui audit extern, pentru că am investit şi investim foarte mult – şi e foarte bine acest lucru – însă, în final, oamenii şi procedurile trebuie să fie mai bine pregătite atunci când avem situaţii de acest gen”, a spus Victor Ponta.

Premierul a mai spus că Sistemul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă trebuie tratat cu respect, deoarece este una dintre instituţiile cele mai eficiente, dar a arătat în acelaşi timp că este clar că nu există “sisteme perfecte” şi că toate trebuie reevaluate şi îmbunătăţite.

În timp ce Parchetul General anchetează catastrofa aviatică, DNA Constanța a deschis un dosar pentru a vedea în ce condiții s-a efectuat achiziția elicopterului de la Eurocopter.

DNA Constanţa s-a sesizat din oficiu privind presupuse nereguli comise de Consiliul Judeţean în legătură cu achiziţionarea elicopterului, întrucât există suspiciunea săvârşirii unor fapte de abuz în serviciu în urma cărora s-au obţinut şi foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, l-a acuzat, marţi, pe secretarul de stat din MAI Raed Arafat că a schimbat destinaţia elicopterului, care a fost preluat de SMURD fără acceptul său, el susţinând că la preluare elicopterul avea flotoare, iar acum nu mai are.

>