Ponta candidează la șefia PSD

Victor Ponta a declarat în această seară la finalul Comitetului Executiv al PSD, că își va depune candidatura pentru funcția de Președinte al Partidului Social Democrat.

victor_pontaAnunțul lui Ponta vine, după ce Adrian Năstase a anunțat astăzi că se retrage din cursa pentru președenția PSD. “Cred că partidul nostru are nevoie de o alternativă. Voi candida la funcţia de preşedinte. Cei care mă vor vota vor fi alături de mine pentru tot ce înseamnă viitorul acestui partid. Eu am credinţa că nimic nu este pregătit dinainte, că fiecare om va veni la Congres cu prorpriul gând. Nu-mi plănuiesc această intrare în cursă. Nu mă interesează să fac politică pentru niciun alt partid şi sper să avem un viitor ca Partid Social Demorcat. Eu tocmai am votat împotriva ideii de echipă”, a declarat Victor Ponta.

Despre candidatura lui Ponta se vorbea în partid încă din urmă cu o lună, fiind considerat un politician tânăr, neimplicat în scandaluri şi “nevândut” PD-L-ului sau lui Traian Băsescu.

În vârstă de 38 de ani, Ponta este deputat de Târgu Jiu, iar în recenta campanie electorală prezidenţială a fost purtătorul de cuvânt al lui Mircea Geoană. Asta nu l-a împiedicat ca după înfrângere să devină unul din criticii lui Geoană, declarând public că nu îl va vota pe acesta la congres.

Victor Ponta face parte dintr-o familie cu putere în PSD. Este căsătorit cu eurodeputata Daciana Sârbu, fiica senatorului Ilie Sârbu, cel care până de curând s-a declarat un susţinător al lui Mircea Geoană.

>