Breaking news

Ponta acuză PDL de fraudă electorală masivă la alegerile parțiale

Victor Ponta, preşedintele PSD a a acuzatPDL că a fraudat masiv votul la alegerile parțiale desfășurate în colegiul 2 din maramureș și colegiul 6 din Neamț. PSD susține că ar fi câștigat în Maramureș iar în colegiul din Neamț, situația ar fi în favoarea PDL din cauza fraudei masive.

victor-ponta-usl-programul-economic-de-guvernare-2012-crestere-dezvoltare-locuri-de-muncaDeclarațiile au fost făcute de Ponta, duminică seară, după închiderea votului la alegerile parţiale în cele două colegii.

Întreaga ţară a putut vedea (…) faptul că cei de la putere au condus această campanie prin mită electorală, şantaj, fapte ilegale, cum a fost la Neamţ, unde şi astăzi a continuat campania electorală. Mai util decât orice a fost util pentru a se întipări chipul odios al lui Gheorghe Ştefan, personaj sinistru care reflectă tot ceea ce înseamnă puterea actuală: aroganţă, dispreţ faţă de lege, tupeu şi impresia că poate comite orice, pentru că nu i se poate întâmpla nimic„, a declarat preşedintele PSD.

Ponta a acuzat şi „linşajul mediatic” la care au fost supuşi cei doi candidaţi USL, Florin Tătaru şi Liviu Harbuz, în unele ziare, el apreciind că s-a derulat „o mizerie fără precedent, tipică fascismului şi legionarilor””.

Liderul PSD a mai spus că PDL a avut nişte candidaţi ascunşi, nu şi-au prezentat culorile partidului, nu au fost sprijiniţi în campanie de nici un candidat important și că Gheorghe Ştefan  este un personaj cu tupeu și extrem de arogant.