Breaking news

Ponta a gafat în ședința de guvern. L-a confundat pe Stroe cu Dobre.

În videoconferinţa cu prefecţii, premierul Ponta a dorit să afle date privind organizarea alegerilor parlamentare, însă l-a confundat pe Radu Stroe, actualul Ministru delegat pentru Administrație, cu fostul.

Gafă mare și impardonabilă a premierului în ședinaț de guvern. Ponta i s-a adresat ministrului pentru Administraţie spunându-i “domnule Dobre”, ceea ce a stârnit râsul tuturor celor prezenţi, iar ministrul i-a replicat: “Bine că nu mi-aţi spus Rus !”.

Dacă tot suntem în formula cu prefecţii şi alte instituţii din domeniu, domnul ministru Dobre, pe scurt, cum stăm cu…”, i-a spus Ponta ministrului delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, moment în care toţi participanţii la videoconferinţă aflaţi în sală au izbucnit în râs.

Ponta a început şi el să râdă şi s-a corectat, spunând: poate am avut ceva în minte…iarăşi alegeri, iarăşi liste, acum e scuzabilă.

El a adăugat că aceasta va fi singura ştire de presă despre videoconferinţa cu prefecţii.

Ministrul Radu Stroe l-a aprobat şi a completat: Dom’le, până la urmă bine că nu aţi zis Rus.

>