Pompierii trimiși la elicopterul SMURD prăbușit în lacul Siutghiol, nu aveau nici lanterne și nu știau să pornească barca
Pompierii ISU Constanța, trimiși să salveze victimele elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol, au venit total nepregătiți. Nu aveau nici măcar lanterne și habar nu aveau să pornească motorul bărcii cu care veniseră, astfel că au vâslit până la locul unde căzuse elicopterul.
Intervenția de salvare a ISU Constanța la tragedia aviatică de luni, când un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol, ridică foarte multe semne de întrebare.
Salvatorii au intervenit tardiv și au venit total nepregătiți, astfel că toți cei patru membrii ai echipajului, au decedat. Datele indică faptul că pilotul și medicul SMURD, puteau fi salvați dacă pompierii ajungeau mai repede la ei.
Potrivit Ministerului de Interne, apelul la 112 care anunța prăbușirea elicopterului, s-a făcut la ora 16,11, iar prima mașină de intervenție a ajuns la malul lacului, 15 minute mai târziu.
”La ora 16,11, s-a primit primul apel la 112 care a anunţat că un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. Menționăm că la orele 16,12 şi 16,14, s-au primit şi alte apeluri la 112 prin care a fost anunţată prăbușirea unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol. La ora 16,11, ISU Constanţa alertează forţele din subordine şi ordonă trimiterea la locul accidentului a acestora, concomitent cu raportarea la Centrul Operaţional de la nivelul IGSU, fiind luate măsuri conform procedurilor operaţionale pentru acest tip de eveniment. Conform procedurilor IGSU, timpii de reacţie pentru alertare sunt de 3 minute, iar viteza medie de deplasare a autospecialei la fața locului este de 60 km/oră. Distanţa de la ISU Constanţa până la malul lacului este de 10 kilometri. Din cauza condiţiilor de trafic, echipajele ISU au ajuns la locul evenimentului în aproximativ 15 minute. În primă fază, la ora 16,12 s-au trimis la locul intervenţiei 2 autospeciale de intervenţie cu o barcă şi 10 subofiţeri de la Detaşamentul Constanţa, care au ajuns la ora 16,29. Concomitent au fost alertate echipajele medicale de urgenţă prespitalicească (ambulanţă şi SMURD). Conform procedurilor, timpii de ajungere la caz pentru echipajele de prim-ajutor sunt de 8 minute în mediul urban pentru 90% din cazuri şi de 12 minute în mediul rural pentru 75% din cazuri, iar pentru echipajele de urgenţă şi de terapie intensivă mobilă sunt de 15 minute în mediul urban pentru 90% din cazuri şi de 20 minute în mediul rural pentru 75% din cazuri. La ora 16,16, Centrul de Coordonare ROMATSA a fost informat prin intermediul sistemului unic de urgență 112 că aeronava s-a prăbuşit în lacul Siutghiol – Mamaia, la 500 de metri de mal. La ora 16,17, conform Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 741/2008, a fost declanşată faza de căutare-salvare la nivelul Centrului de Coordonare SAR-ROMATSA. La ora 16,17, prima ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa a ajuns la locul accidentului. La ora 16,18, a fost alertată echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi a Centrului de Antrenament al ISU Constanţa. La ora 16,20, Căpitănia Midia, care are în subordine Oficiul de Căpitănie Mamaia, a fost sesizat de o persoană că un elicopter s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. La ora 16,25, aceasta a solicitat Agenţiei Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare, respectiv conducătorului şalupei Jupiter, să se prezinte la ambarcaţiune pentru a participa la intervenţie. La ora 16,29, forţele ISU Constanţa au ajuns la ţărm şi au observat resturi ale aeronavei. La ora 16,30, ISU Constanţa prin Garda de Coastă – SCOMAR a anunţat Autoritatea Navală Română despre producerea evenimentului. La ora 16,31, după aproximativ 20 minute de la momentul alarmării, se lansează prima barcă pneumatică de 10 persoane pentru căutare-salvare a ISU – al cărei motor porneşte la sfoară și nu la cheie. Motorul nu a pornit, dar barca a fost oricum utilizată în intervenţie cu ajutorul vâslelor. La ora 16,40, ISU Constanţa activează Planul de cooperare cu Ministerul Apărării Naţionale”, declarat Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, subcomisar de poliție Monica Dajbog.
Elicopterul EC 135 din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, aflat în serviciu la Punctul de Operare Aero-medicală Constanţa, a decolat de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu la ora 16.06, după realimentare, îndreptându-se către locul de staţionare, pe Aeroportul Tuzla, în condiţii meteo normale pentru zbor.
”Anterior, elicopterul realizase o misiune de salvare aero-medicală. Accidentul aviatic s-a produs în timp ce aeronava survola lacul Siutghiol. Respectivul lac are o lungime de 7,5 km, lăţime medie de 2,5 km, adâncime variabilă între 6-7 metri, fund acoperit de mâl, iar în ziua de 15 decembrie, temperatura apei era de 2 grade Celsius. Aceste date sunt importante în condițiile în care, conform Manualului Internaţional de Căutare – Salvare şi a specificaţiilor din diagrama acestuia, în situaţia dată, supravieţuirea conştientă ar fi putut fi de cel mult 12 minute, iar supravieţuirea generală de cel mult 20 de minute, în apă la temperatura de 2 grade Celsius. În ceea ce privește elicopterul, acesta era în serviciu din iunie 2013, fiind achiziţionat de către Consiliul Judeţean Constanţa în cadrul Proiectului Transfrontalier cu finanţare europeană „Equipment to Save Our Lives”, în cadrul Programul Operaţional comun România-Bulgaria 2007-2013. Aeronava era în exploatare în cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne din 6 noiembrie 2014 şi realizase 188 ore de zbor. La data de 06.11.2014, a avut loc predarea-primirea aeronavei de la Consiliul Judeţean Constanţa către IGAv, iar inspecţia pentru înmatricularea aeronavei a avut loc în aceeaşi zi la sediul EUROCOPTER România. La data de 25.11.2014, aeronava a fost recepţionată la sol şi în zbor de către o comisie a IGAv, aeronava funcţionând normal. În aceeaşi zi, elicopterul s-a deplasat în zbor la Punctul de Operare Aero-medicală Constanţa. Aeronava nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotată cu pilot automat şi baliză pentru semnalizare în caz de accident aviatic pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
La ora 16,45, este recuperată din apă prima victimă – dr. VIZIREANU LAURA – de către echipajul ISU din prima barcă; s-au început manevrele de resuscitare şi victima a fost transferată într-o barcă civilă cu motor, însoţită de un paramedic SMURD care a continuat manevrele de resuscitare până la preluarea pe mal de către echipajul de ambulanţă. Personalul ISU din prima barcă rămâne la faţa locului pentru a continua acţiunea de căutare-salvare.
La ora 16,47, la 35 de minute de la anunţarea accidentului, se lansează la apă cea de a doua barcă cu motor a ISU Constanţa.
La ora 16,49, a fost solicitată intervenţia echipei de scafandri a Centrului 39 Constanţa, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.
La ora 16,50, şalupa Jupiter a Agenţiei Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare a ajuns la locul accidentului, oferind sprijin în operaţiunea de căutare.
La ora 16,54, a fost lansată la apă a treia barcă cu motor, pentru operaţiuni de căutare-salvare.
La ora 17,07, se solicită scafandri de la Garda de Coastă, iar la ora 17,12, scafandrii de la ISU Constanţa încep căutarea victimelor.
La ora 17,50, forțele Ministerului Apărării Naţionale intervin în sprijinul acţiunilor de căutare.
La ora 18,30, Garda de Coastă aduce la faţa locului 2 ambarcaţiuni, 4 scafandri, 3 echipamente de vedere pe timp de noapte şi un sonar performant.
La ora 21,18, este găsit de scafandri ISU Constanţa copilotul CRĂCĂNEL GINEL-CLAUDIU, la circa 10 metri dreapta de locul unde ulterior a fost găsită carlinga, imobilizat în scaunul elicopterului la adâncimea de 4 metri, în condiţii de vizibilitate redusă.
La ora 21,30, copilotul CRĂCĂNEL GINEL-CLAUDIU este adus la mal de către ISU Constanţa şi încep manevrele de resuscitare. La ora 21,47, copilotul CRĂCĂNEL GINEL-CLAUDIU este transportat la UPU Constanţa, unde ajunge la ora 22,00, sunt continuate manevrele de resuscitare, iar la ora 01,30 este declarat decedat.
La ora 22,00, este găsită carlinga elicopterului, la o adâncime de 4,4 metri pe un fund de apă mâlos.
La ora 23,00, conform aprobării domnului Viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, o echipă aparţinând Marine Research, cu ajutorul unei ambarcaţiuni de la Garda de Coastă a început căutările cu un sonar multi – undă.
La ora 23,45, este declarat decesul primei victime recuperate, doamna dr. VIZIREANU LAURA.
La ora 23,50, este găsită a treia victimă, pilotul CĂTUNEANU PETRE CORNELIU, la aproximativ 10 metri de carlingă. La ora 00,35, pilotul CĂTUNEANU PETRE CORNELIU este adus în UPU, unde se declară decesul.
La ora 03,30, este găsită cea de-a patra victimă, asistenta HARTON GABRIELA CLAUDIA, prinsă în centură în carlinga epavei. La 04,10 este transportată la mal, preluată de ambulanţă, aplicându-se manevrele medicale specifice, iar la ora 04,30 este adusă la UPU, unde se declară decesul.
La ora 04,10, se încheie operaţiunea de căutare – salvare şi se iau măsuri pentru conservarea locului faptei, în vederea continuării cercetării la faţa locului pe timpul zilei.
Elicopterul avea la bord un echipaj format din:
– Pilot: cmdr. CĂTUNEANU PETRE CORNELIU – cu o experienţă de 2.900 ore de zbor.
– Copilot: cpt. cmdr. CRĂCĂNEL GINEL-CLAUDIU – cu o experienţă de 1.600 ore de zbor.
– Medic: dr. VIZIREANU LAURA.
– Asistent medical: HARTON GABRIELA.
La operaţiune au participat forţe şi mijloace suplimentare ordonate de către Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, astfel:
• Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa: 47 militari cu 15 autospeciale, 3 bărci de salvare şi 1 echipaj SMURD;
• Inspectoratul General de Aviaţie: 2 elicoptere MI 17, 1 elicopter EC 135, 1 autovehicul şi 16 militari;
• Ministerul Apărării Naţionale: 5 ofiţeri, 53 de subofiţeri scafandri cu 4 bărci cu 1 sonar, 1 elicopter IAR 330, precum şi personal auxiliar şi echipamente de sprijin logistic;
• Autoritatea Navală Română, prin Agenţia Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare cu o şalupă „Jupiter”. Totodată, la mal au fost prezente 3 persoane din conducerea ANR;
• Garda de Coastă – 11 poliţişti de frontieră, 5 autovehicule şi 2 ambarcaţiuni cu 4 scafandri, 3 echipamente de vedere pe timp de noapte şi 1 sonar;
• Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa – 45 de polițiști cu 15 autospeciale;
• Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa – 5 ofiţeri, 21 subofiţeri şi 3 autovehicule şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa -2 ofiţeri, 23 subofiţeri şi 4 autovehicule;
• Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa – 4 ambulanţe cu 12 persoane;
• Și două societăți comerciale, private care au sprijinit căutările cu o șalupă, 2 bărci, dintre care una cu sonar și 5 scafandri.
Accidentul face obiectul unui dosar penal înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, urmând să fie preluat de către Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va pronunţa soluţia legală.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost numită o comisie de investigare a catastrofei aeriene, prin ordinul Viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea. Comisia este formată din 14 specialişti şi are ca obiectiv studierea şi analiza factorilor care au favorizat şi determinat producerea catastrofei aeriene, în vederea elucidării cauzelor acesteia. Comisia îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea procurorului militar.
Ca măsură de siguranță, în conformitate cu Instrucțiunea 155 din 21 februarie 2007, privind investigarea evenimentelor de aviație produse cu aeronave aparținând Ministerului Afacerilor Interne, toate cele nouă elicoptere, de tipul celui care s-a prăbușit ieri în județul Constanța vor fi oprite la sol până la stabilirea cauzelor accidentului.
Ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea a dispus schimbarea din funcție a șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, colonel Viorel Jianu, și a propus primului-ministru schimbarea din funcție a prefectului județului Constanța, domnul Radu Volcinschi, care este și președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a vorbit, în ediţia de marţi seară a emisiunii “Sinteza zilei”, de la Antena 3, despre modul în care au intervenit autorităţile în operaţiunea de salvare a echipajului SMURD, prăbuşit cu elicopterul în lacul Siutghiol, luni după-amiază.
„La 16.11 minute a fost apelul la 112. Eu eram într-o şedinţă la Minister. La 16.14 am aflat despre ce se întâmplă. De atunci au fost informate toate forţele implicate. Din informaţiile pe care le avem, prima ambulanta a sosit la 16.18, iar pompierii la 16.25. E corect că o barcă de pescari a ajuns prima la victime. Însă în momentul în care colega noastră a ajuns la mal, în barca pescarului era un pompier care făcea masaj cardiac. Am discutat cu colegii de la Aviaţie. Când au preluat elicopterul de la firmă, el nu avea flotoarele montate. Acest elicopter nu era dotat să iasă pe mare, deci nu avea rost să aibă flotoare montate pe el. A vorbit cu colegi din Elveţia, care au multe lacuri în ţară, şi i-am întrebat dacă ei au elicoptere cu flotoare şi mi-au spus că nu. Acestea sunt directivele europene. Elicopterele, dacă cad, cad foarte repede şi nu ai timp să îţi pui vesta de salvare pe tine. Dacă era un elicopter care ieşea pe larg, atunci pasagerii aveau veste de salvare. Cel puţin comandantul aeronavei a fost pregătit la Frontex, care este Organizaţia de Aviaţie pentru Frontieră a UE. Iar noi, de 3 ani avem un program prin care trimitem în fiecare an, în Germania, fiecare pilot care zboară cu noi, să facă 10 ore de zbor dificil pe simulator, la Poliţia Federală Germană. De trei ani, toţi piloţii care zboară sunt trimişi în simulatoare, în pregătire”, a spus Raed Arafat la Antena 3.
Elicopterul era nou-nouţ. Şi avea toate dotările necesare. Trecuse printr-o revizie generală acum o lună, când a fost preluat de serviciul SMURD.
Aparatul, de tip EC-135, era unul nou şi printre cele mai sigure din aceasta clasă. A fost achiziţionat cu mare pompă de oficialii constănţeni chiar în vara anului trecut. O investiţie de aproape 5 milioane de euro din fonduri europene.
Aparatul de zbor era folosit în misiuni de salvare în judeţ, dar şi în judeţele apropiate din Bulgaria.
Elicopterul fusese achiziţionat direct de la producătorul Eurocopter, avea două motoare şi era dotat cu lumini de noapte. Trecuse printr-o revizie luna trecută, înainte de trecerea în subordinea SMURD şi printr-un proces de revopsire.
La predarea către SMURD, aparatul avea 153 de ore de zbor.