Breaking news

Polițiștii din Dej, surpinși la băut în timpul serviciului

Mai mulți polițiști din localitatea Dej, județul Cluj, au fost fotografiați în timpul verii, în timp ce consumau bere deși în acele momente se aflau la datorie.

Polițiștii au fost fotografiați la un raliu ce a avut loc astă vară în Dej și unde agenții de poliție erau la datorie pentru a supraveghea evenimentul, scrie News Cluj. Însă, răpuși de căldură, polițiștii s-au răcorit, la umbră, cu câteva doze de bere.

Surse din cadrul IPJ Cluj au declarat pentru News Cluj, că polițiștii în cauză nu mai pot fi trași la răspundere întrucât fapta s-a prescris iar unul dintre polițiști a trecut în rezervă.

”Am tot stat și m-am uitat la ei să văd dacă se opresc din băut. Nu le-a păsat și mai mult s-au uitat în scârbă la mine. Acesta este motivul pentru care am făcut pozele” a declarat fotograful amator.

Așadar, pentru că fotografiile au ieșit la iveală abia acum, faptele s-au prescris iar polițiștii pot să bea liniștiți o bere la umbră, în timpul verii, poate de această dată se vor feri de paparazzi amatori.