Breaking news

Poliţist condamnat la închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracţional organizat

Un agent de poliţie de frontieră din Botoşani a fost condamnat de Tribunalul Botoşani, la  doi ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru aderare la un grup infracţional organizat şi complicitate la contrabandă. 

În luna noiembrie 2010, agentul de poliţie de frontieră la propunerea liderului unui grup infracţional organizat, a acceptat să-i  ajute pe membrii grupării la comiterea actelor de contrabandă. Poliţistul de frontieră urma să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să permită membrilor grupării să introducă fraudulos în ţară, în perioada imediat următoare, prin zona de frontieră adiacentă localităţii Miorcani, o cantitate însemnată de ţigări, prin sustragerea de la controlul vamal. În timpul serviciului său agentul trebuia să le furnizeze  informaţii despre modul de dispunere a patrulelor de poliţie pentru supravegherea frontierei şi despre mijloacele tehnice folosite, despre data şi locul pe unde pot fi introduse fraudulos în ţară  mărfuri de contrabandă, despre eventuala prezenţă  în zonă a unor lucrători de poliţie neimplicaţi în activitatea infracţională.

Liderul grupului infracţional i-a promis agentului de poliţie 1.000 de euro pentru fiecare act de contrabandă. Propunerea inculpatului a fost acceptată cu uşurinţă de către poliţist care a solicitat ca identitatea sa să nu fie divulgată celorlalţi membri ai grupării pentru a nu putea fi depistat. În acelaşi scop, poliţistul de frontieră a solicitat un telefon mobil şi o cartelă pre-pay cu care să ţină legătura în timpul comiterii actelor de contrabandă.

Agentul de poliţie a fost arestat în urma flagrantului organizat în noaptea de 29/30 noiembrie 2010 în zona localităţii Miorcani,  acţiune în urma căreia au fost prinşi în flagrant membrii reţelei.

Prin activitatea infracţională desfăşurată membrii grupării au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de 163.667 lei reprezentând valoarea taxelor vamale şi fiscale datorate pentru ţigările introduse ilegal în ţară.

Decizia Tribunalului Botoşani nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs de către procurorul de caz.