Breaking news

Podul peste Dunăre de la Calafat la Vidin, ar putea inaugurat la 15 iunie

Premierul Victor Ponta a anunțat duminică la Ruse, în Bulgaria, că noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin, va fi inaugurat cel mai probabil la 15 iunie.

 pod calafat vidinPremierul Victor Ponta, aflat în oraşul bulgar Ruse, la un miting electoral al socialiștilor bulgari, a spus că inaugurarea podului peste Dunăre va avea loc în prezenţa comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn.

Victor Ponta a spus într-o conferinţă de presă organizată doar pentru ziariştii români, că guvernul a adoptat o decizie prin care propune parlamentului să ratifice acordul între România şi Bulgaria pentru înfiinţarea unei companii mixte care să administreze noul pod.

Tot duminică, la o conferinţă de presă comună cu premierul român, preşedintele Partidului Socialist Bulgar, Serghei Stanişev, care este şi preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, a cerut accelerarea procedurilor pentru inaugurarea podului dintre Vidin şi Cafat.

Podul Calafat-Vidin va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.

Noul pod peste Dunăre, va costa circa 250 de milioane de euro.