Breaking news

PNR, selecţie dură. A acceptat doar 200 de cereri de înscriere din peste 2000 primite

Nu oricine poate să se înscrie în Partidul Noua Românie. PNR a făcut în ultimele luni, o selecţie foarte dură în privinţa noilor membri. Doar 10% din cei care au trimis cereri de înscriere în Noua Românie, au fost acceptaţi.

PNR a reuşit să selecteze în patru luni şi jumătate, în cadrul campaniei “Vreau să fiu noul lider al României”, 201 noi membri din peste 2000 de cereri de însciere primite.

Graţie noilor veniţi, PNR a reuşit să înfiinţeze şi două noi Organizaţii locale, una în Franţa şi alta la Hăşmaş în judeţul Arad.

“Deşi este an post electoral şi interesul pentru politică poate fi mai redus faţă de un an cu alegeri, faptul că am reuşit să captăm interesul a peste 2000 de români în doar câteva luni, reprezintă un semn bun. Ne agăţăm de orice mică speranţă pentru a construi om cu om, echipa Noua Românie, cu gândul că în 2024, românii vor avea ce vota. Vor merge cu inima deschisă la vot pentru a susţine candidaţii PNR. Muncim încă de pe acum pentru a pregăti echipele de candidaţi care să devină din 2024, noii lideri ai României”, a delcarat Sebastian Popescu, Preşedintele PNR.

Continuăm să ne dezvoltăm, continuăm să selectăm în fiecare zi, noi membri care să devină viitorii LIDERI AI ROMÂNIEI.

Vino şi tu alături de Noua Românie dacă doreşti să devii noul lider al ţării. Să participi în alegeri şi să poţi să ai atribuţii legale pentru a produce schimbare în ţară.

Înscrie-te în PNR accesând acest link: https://partidulnouaromanie.ro/social/signup

>