Breaking news

PNR atacă la CCR, Fondul Suveran de Investiţii

Partidul Noua Românie sesizează Avocatul Poporului în cazul Ordonanţei de Urgenţă cu privire la înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii.

PNR solicită Avocatului Poporului să îşi folosească dreptul legal de a contesta la Curtea Constituţională a României, Ordonanţa de Ugernţă emisă de Guvernul Dăncilă în data de 15 noiembrie 2018 prin care dă undă verde înfiinţării Fondului Suveran de Investiţii.

În baza deciziei CCR Nr. 531 din data de 18 iulie 2018 cu privire la legea adoptată de Parlament pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii, PNR a sesizat azi, Avocatul Poporului cu privire la Ordonanţa de Guvern care permite înfiinţarea fondurilor suverane. PNR cere Avocatului Poporului să conteste la CCR această Ordonanţă de urgenţă şi să împiedice astfel înfiinţarea unei astfel de structure mamut care va nenoroci companiile de stat pe care le lasă efectiv fără capitalul necesar dezvoltării şi inovării care să le asigure activitatea”, a declarat Sebastian Popescu, Preşedintele PNR.

Vicepreşedintele PNR, Marius Mateiş consideră că Fondul Suveran de Investiţi va permite actualilor guvernanţi să dea lovitura de graţie României întrucât această structură necesită costuri uiaşe şi nu ajută în realitate economia naţională.

Există un risc major ca Fondul Suveran de Investiții să le permită actualilor guvernanţi să dea lovitura de grație României prin faptul că mare parte dintre companiile de stat care vor fi încorporate în acest fond, chiar dacă aparține tot statului, permite înstrăinarea și acordarea de funcții de administrare cu mai multă ușurință. Practic, după ce “au mâncat toate ouăle produse de găină” se pregătesc “să mănânce însăși găina”. Chiar de la început, procesul de înființare a acestui fond va necesita costuri uriașe pe care România nu și le poate permite în acest moment. În condițiile în care România are un guvern instabil, compus din persoane slab pregătite profesional și incoerente în acțiuni și exprimare, dând impresia ca acționează mai degrabă la comanda unor personaje urmărite penal și chiar condamnate așa cum sunt Dragnea și Tăriceanu, considerăm proiectul de înființare a unui Fond Suveran de Investiții inoportun și în fapt cea mai nou metodă de folosire a bugetului și activelor României în alte scopuri decât pentru binele țării. PNR va monitoriza atent modul de constituire, respectarea transparenței și deciziile ce vor fi luate prin intermediul fondului”, a declarat Vicepreşedintele PNR, Marius Mateiş.

Potrivit proiectul de act normativ adoptat în şedinţa de Guvern de joi, scopul fondurilor suverane de dezvoltare și investiții – dezvoltarea și finanțarea din fonduri proprii și din fonduri atrase, de proiecte de investiții rentabile și sustenabile, de proiecte de investiții rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participarea directă ori prin intermediul altor fonduri de investiții sau al unor societăți de investiții, singure sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, inclusiv prin participarea în parteneriate public – private, cât și administrarea activelor financiare proprii, în vederea obținerii de profit.

Forma legală – persoane juridice române ale căror condiții de organizare și funcționare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și care se înființează și funcționează ca societăți pe acțiuni, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale prezentei ordonanțe de urgență, precum și a actelor constitutive ale Fondurilor.

Statul poate aporta bunuri mobile și imobile, inclusiv numerar, la capitalul social al fiecărui Fond. Bunurile mobile și imobile aportate de Statul român la capitalul social inițial trec din domeniul privat al Statului în proprietatea fiecărui Fond la data înmatriculării la registrul comerțului. Încadrarea societăților, ale căror acțiuni urmează să facă parte din capitalul social al fiecărui Fond, în categoria societăților de interes strategic se efectuează prin hotărârea Guvernului, pe baza propunerilor transmise de autoritățile publice tutelare.

Fondurile sunt administrate în sistem dualist de către un consiliu de supraveghere și un directorat, în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Membrii Consiliului de Supraveghere sunt desemnați de A.G.A. pe 5 ani cu drept de reînnoire și în conformitate cu criteriile stabilite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare.