Breaking news

Planuri de revelion la Digi 24 cu Maria Buză și Alexandru Mironov

Şi la acest final de an, două personalităţi cunoscute ale vieţii publice româneşti au primit-o cu braţele deschise pe mica Miruna, reporterul „Jurnalului pentru copii” şi au răspuns la toate întrebările ei năstruşnice.

miruna maria buza si mironovInvitată în ediţia de sâmbătă, actriţa Maria Buză a fost nevoită să recunoască secretul reuşitei sale în muzică şi actorie.

Am un farmec al meu, ştii, şi ăsta e asul din mânecă. Şi poate în situaţii când sunt dificilă şi nu ştiu cum să reacţionez, bag farmec şi imediat am cucerit pe toată lumea din jurul meu, aşa cum am făcut şi cu tine. Sau, nu? M-am speriat, am crezut că cine ştie ce vrei să spui, că fac şapte mii de lucruri şi niciunul nu-l fac cum trebuie….că de fapt, asta-i părerea mea”, spune Maria Buză.

Iar cu ocazia acestei întâlniri, Miruna a aflat şi ce va face Maria Buză de Revelion: O să mă petrec, o să cânt, o să ţopăi, o să mănânc numai bunătăţi, o să fiu cea mai fericită, cea mai ascultată, cea mai aplaudată, Na! LA MULŢI ANI, MULŢI ANI…La mulţi ani Miruna! La mulţi ani şi vouă acasă, celor care ne priviţi, ne urmăriţi. Miruna e un reporter pe cinste!

Iar în ce-l priveşte pe Alexandru Mironov, invitat în ediţia de duminică, de la domnia sa a aflat o mulţime de lucruri: că prima carte pe care a citit-o în copilărie a fost: Douăzeci de mii de leghe sub mari”, de Jules Verne, că nepotul său cel mare vrea să se facă savant nebun iar cel mic om de ştiinţă sau că sfârşitul lumii va veni cu siguranţă…peste vreo 8 miliarde de ani.Ce va face Alexandru Mironov în vacanţa de iarnă şi ce îşi doreşte de la noul an? „Am să încerc să mă odihnesc! Tocmai am de terminat o carte şi o să încerc să îi fac ultimele retuşuri! Asta îmi doresc în 2013, să am o altă carte de succes… poate  o a doua carte!

Două interviuri pline de umor și sensibilitate, alături de multe alte surprize şi alţi invitaţi, în ediţiile speciale de sfârşit de an, în stilul caracteristic al „Jurnalului pentru copii”, sâmbătă și duminică, de la 9.30, la Digi 24.