Plan roșu de intervenție la Movilița. Trei morți și 4 răniți într-un grav accident rutier

Grav accident rutier în județul Ialomița pe DN2, între localitățile Sinești și Movilița. Trei persoane au decedat, iar alte patru au fost grav rănite. Autoritățile au decretat planul roșu de intervenție.

smurd - ambulanta

Accidentul a avut loc în urma impactului dintre două autovehicule — o dubă transport marfă și un autoturism.

Potrivit lui căpitanului George Damian, doi dintre răniți au fost transportați cu ambulanțele Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița la un spital din București. La fața locului au intervenit și paramedicii SMURD.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomița, inspectorul Andreea Loghin, circulația este complet blocată, iar la fața locului s-a deplasat o echipă operativă de cercetare și salvare.

Un elicopter SMURD se află la locul accidentului și va prelua una din cele două persoane rănite, alte două fiind transportate de SAJ Ialomița la un spital din București, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița, căpitanul George Damian.

Autoritățile județului Ialomița au activat planul roșu de intervenție în urma accidentului.

>