Breaking news

Pinguinii depravaţi: Constatări şocante despre comportamentul sexual al unei specii de pinguini

BBC informează că Muzeul Naţional de Istorie din Marea Britanie a publicat notiţele unui cercetător despre comportamentul sexual al pinguinilor Adelie, care nu au putut vedea lumina tiparului în urmă cu un secol, când au fost scrise.

Doctorul George Murray Levick a fost el însuşi atât de şocat de ceea ce a văzut, încât a scris despre comportamentul sexual al pinguinilor că este unul „depravat” şi „huliganic”. George Murray Levick a fost un deschizător de drumuri în studiul pinguinilor şi prima persoană care a stat un sezon întreg de reproducere cu o colonie de pinguini din Cape Adare (Antarctica).

Aceste observaţii includeau acte sexuale întreţinute de masculi cu femele moarte, acte sexuale forţate, pui abuzaţi sexual şi fizic.

Levick şi-a prezentat descoperirile comunităţii ştiinţifice, atunci când s-a întors în Marea Britanie, dar, conform Muzeului Naţional de Istorie, era prea mult pentru acele vremuri, aşa că secţiunea referitoare la comportamentul „depravat” a fost scoasă din lucrarea finală.

Informaţiile sensibile au fost tipărite în o sută de copii, care au fost distribuite unui cerc restrâns de oameni de ştiinţă.

Douglas Russell, curator la Muzeul Naţional de Istorie din Marea Britanie, explică astăzi că, spre exemplu, în cazul masculilor care se împerecheau cu femele moarte, cercetătorii contemporani subiliniază că nu este vorba despre necrofilie, aşa cum este înţeleasă ea la oameni. “Masculii nu fac distincţie între femele moarte şi cele care aşteaptă să se împerecheze”, a explicat Douglas Russell. “Poziţionarea lor în interiorul coloniei este cea care declanşează reacţia sexuală”.

 

>