Piaţa imobiliară din România dă semne de revenire și va creşte cu 5% în 2015

Potrivit analizelor RE/MAX, piaţa imobiliară din România va înregistra în acest an o creştere uşoară, după ce în 2014 s-a simţit deja un reviriment.  

apartament_londraPotrivit lui Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România, revirimentul pieţei imobiliare s-a putut observa încă din 2014. Astfel, analizele RE/MAX arată o creştere tot mai mare a numărului de proiecte imobiliare aflate fie în stadiul de proiect, fie deja demarate, în principal în oraşele cheie din România, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Braşov sau Timişoara.

Estimăm că anul acesta vom asista la o creștere cu circa 5% a pieței imobiliare, această evoluţie fiind influenţată atât de contextul european, cât şi de facilităţile pe care le oferă băncile în ceea ce priveşte creditarea şi de programul Prima Casă. Această evoluţie era de aşteptat, mai ales în contextul în care cea mai mare parte a pieţelor mature din Europa se află deja  pe un trend ascendent. Pe termen mediu, estimăm că se vor observa creşteri de 5% de la an la an, în următorii 5 ani, în condiţiile în care economia globală şi cea europeană rămâne stabile”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.

Reprezentantul companiei a mai adăugat că această evoluţie este una firească şi că perioada de boom imobiliar, când atât piaţa, cât şi preţurile proprităţilor aveau creşteri majore de la an la an, nu se va mai repeta foarte curând.

Cum s-a schimbat atitudinea consumatorului

Anii de criză economică au adus schimbări majore şi în ceea ce priveşte atitudinea românilor atunci când sunt în căutarea unei locuinţe.

În perioada de boom imobiliar, cea mai mare parte a românilor investeau în proprietăţi de care nu aveau neaparat nevoie, cu suprafeţe foarte mari care, dincolo de costul de achiziţie ridicat, implicau şi cheltuieli foarte mari de întreţinere.

Astăzi însă atitudinea s-a schimbat radical

Românii care caută astăzi o locuinţă sunt mult mai sceptici şi foarte atenţi la detalii. Majoritatea iau decizia într-un timp mai lung şi analizează îndelung nevoile pe care le au.

Astăzi, clienţii aşteptănd să vadă proiectele terminate şi finisate pentru a fi siguri că iau cea mai bună decizie”, a încheiat acesta.

>