Breaking news

Petrow, puștiul din Iași ce-și dorește o carieră în muzică – VIDEO

loading...

Gongeanu Petronel Gabriel, alias Petrow, este din Iași, are doar 20 de ani și deja a înregistrat peste 50 de piese muzicale, iar una din melodii face parte de pe coloana sonoră a filmului ”De la 8 la 10”.

Încă de pe la 16 ani a început să îndrăgească genul hip-hop și tot pe atunci a început să-i încolțească în suflet ideea unei cariere în muzică. A început să scrie versuri și să asculte cât mai mulți artiști de gen după care în 2009 reușește să scoată primul său album muzical intitulat ”Nicio lacrimă”.

Îmi place acest gen de muzică pentru că mă reprezintă și astfel am dreptul la exprimare așa cum doresc și pot spune ce simt. Nimeni nu m-a îndrumat în muzică, eu cred ca a venit de sus, această dragoste. La negative sunt ajutat de prieteni, în schimb versurile îmi aparțin”, a declarat Petrow pentru exclusivNEWS.ro.

Inițial, Petrow era pasionat de fotbal, însă muzica l-a cucerit și după șase ani de fotbal a decis să schimbe macazul, cu toate că atât familia cât și colegii de școală nu îi împărtășeau ideile muzicale. În 2010, Petrow reușeste să își lanseze al doilea album muzical din carieră iar la finele lui 2011, lansează cel mai recent videoclip la piesa ”Vino cu mine”.

Videoclipul a fost filmat într-un apartament din Iaşi. Filmările au avut loc pe parcursul unei nopți, de pe la ora 11.00  până la  5 dimineața. La filmări au participat 15 prieteni, iar videoclipul a fost realizat în colaborare cu Ansamblul de Dans Coconite dar și alături de  Dj Yulis, Crisscen și Jay C„, povestește Petrow.

În 2012, Petrow își dorește să fie auzit de un impresar care să creadă în talentul său și să îl ajute să devină cunoscut pe plan național.

Aș vrea să am norocul să mă audă un impresar care să se ocupe de mine, să pot intra ușor în inimile asculătorilor și totodată pe pe piața muzicală din România. Momentan mă ajut singur și încerc să mă promovez cu ajutorul internetului”, mai spune Petrow.

Una din piesele de pe primul album, intitulată ”E greu” a ajuns să fie coloana sonoră a scurtmetrajului ”De la 8 la 10” în regia lui Iulian Postolachi.

loading...