Breaking news

Peste 2.000 de persoane au participat la Otopeni Air Show 2011

loading...

Spectacol aviatic deasupra Aeroportului Internațional Otopeni la cea de-a treia ediție a ”Otopeni Air Show 2011”.  Peste 2.000 de persoane au venit dis de dimineață la aeroport pentru a privi spectacolul realizat de piloți profesioniști din țară și străinătate.

AIR SHOW OTOPENI.2011Aflat la cea de-a treia ediţie, OTOPENI AIR SHOW a oferit publicului ocazia de a-i cunoaşte şi admira pe cei mai mai buni profesionişti ai manşei din aviaţia civilă, sportivă şi militară din România, piloţi de elită din cadrul Aeroclubului României, Tarom, Statului Major al Forţelor Aeriene Române, Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., Structurii de Aviaţie a S.R.I. şi ai Centrului de Încercări în Zbor Craiova.

Invitata specială a ediţiei din acest an a fost Svetlana Kapanina, Îngerul Siberian (Rusia), multiplă campioană mondială, considerată cea mai bună femeie-pilot de acrobaţie din toate timpurile.

Mitingul aerian s-a derulat între orele 9:00 şi 13:00, intrarea fiind liberă începând cu ora 8:00. Printre atracţiile evenimentului s-au numărat și  expoziţia de tehnică aviatică civilă şi militară, standurile speciale ale participanţilor, punctele de vânzare suveniruri cu tematică aeronautică, serviciile de catering, precum şi un concert ce va conecta publicul la atmosfera spectacolului aerian.

Un adevărat spectacol au făcut și IACĂRII ACROBAŢI. Anual trupa evoluează  în peste 30 de demonstraţii aeriene naţionale şi internaţionale, spectacolul aerian fiind, aşa cum ei înşişi declară, motivul pentru care Iacării Acrobaţi există.

Echipa evoluează pe aparate de zbor tip IAK 52 – avion de şcoală, antrenament şi demonstraţii aeriene de înaltă acrobaţie, poate zbura atât ziua cât şi noaptea. Avionul este echipat cu un motor cu 9 cilindri în stea şi are o elice tripală MTV. Graţie factorului de suprasarcină (+ 7/- 5g), are calităţi acrobatice remarcabile, dispunînd şi de o autonomie în zbor crescută (peste 1200 km.).

Iată o galerie foto cu cele mai importante momente din timpul show-ului aviatic, realizată de fotoreporterul Ilinca Petre.

1234

657910AIR SHOW OTOPENI din 2011 (8)AIR SHOW OTOPENI din 2011 (10)AIR SHOW OTOPENI din 2011 (26)

loading...